S-a schimbat conducerea municipiului se schimbă şi tradiţia! Festivitatea oficială „Împreună pentru Câmpulung” se va ţine în localul de sindrofii social – democrate

Se speră ca totul să fie spre bine, iar câmpulungenii să se distreze timp de opt zile cât vorZILE MUN CAMPULUNG 142ţine manifestările prilejuite de Zilele municipiului Câmpulung 2016. Cert fiind că oricine ar fi la conducerea primăriei Câmpulungului ar avea un interes nu numai comun, ci şi pe cel al unui grup.

Un exemplu fiind chiar şi organizarea festivităţii oficiale a evenimentului „Împreună pentru Câmpulung” – Zilele Municipiului Câmpulung, ediţia a XVIII-a, va avea loc nu cum se obişnuia la cel mai mare şi de tradiţie local câmpulungean (Restaurant Ciobănaşu), ci la Restaurantul „Musceleanca” – un local destul de restrâns pentru un astfel de eveniment.

Festivitate ce va avea loc sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 11.00 şi unde Asociaţia „Generaţia ’83” a Liceului „Dinicu Golescu” va premia şi „câţiva copii olimpici”, după cum scrie negru pe alb în proiectul de program.

De subliniat fiind că e de înţeles locaţia, în condiţiile în care toate întâlnirile spumei social – democrate s-au ţinut la „Musceleanca” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.