După aproape trei ani de proceduri privind adjudecarea contractului prin licitație, într-un final s-a dat undă verde lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în Cartierul Grui. Un proiect pentru care a obținut finanțarea fostul primar Liviu Țâroiu.

Este pentru prima dată după 1990 când la Câmpulung se construiește un bloc, chiar dacă prețul este unul exorbitant, iar locuințele sociale vor fi unele de lux, cu parcare proprie și evaluate la preț de vilă.

”Lucrările la noile blocuri de locuințe sociale din Grui au intrat în linie dreaptă.

Termen de finalizare 2024. Vorbesc despre 6 garsoniere, 25 apartamente cu două camere și 19 cu trei camere. Total investiție: aproape 19 milioane lei.

Continuăm!”, este ceea ce a precizat primarul municipiului Elena Lăsconi prezentă, astăzi, în zona de șantier.

Lucrările de la A la Z vor fi făcute de S.C Manelli Impresa S.R.L în asociere cu Interactive Design SRL.

De amintit fiind că și-au dorit contractul de lucrări mai multe asocieri, respectiv:

  • And Secom Intexim SRL

Florimar Construct Total SRL

Asix Design SRL

Auto Aro Group SRL

Inic SRL

  • Manelli Impresa SRL

Interactive Design SRL

  • Monti SRL

Migifra SRL

Izotorieet SRL

  • Operes SRL

Cosedil Spa SRL

Ing Proiect Management SRL

În 2019, valoarea totală estimată a contractului era de 14.676.698 lei fără TVA alcătuită din:

– Verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție 24.000 lei fără TVA – Proiect tehnic și detalii de execuție 320.125 lei fără TVA

– Asistenţă tehnică din partea proiectantului 69.000 lei fără TVA

 – Cheltuieli pentru investiția de bază 13.828.928 lei fără TVA

 – Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier 20.000 lei fără TVA – Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului 414.645 lei fără TVA.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.