Joi, 30 noiembrie 2017, în ziua Sfântului Apostol Andrei – Ocrotitorul românilor, la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel s-a sărbătorit împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea şcolii.

La invitaţia directorului Radu George au răspuns nu numai foşti profesori ai şcolii, foşti elevi, foşti colaboratori şi oameni de afaceri locali, dar şi un reprezentant al casei Regale, precum şi o mulţime de VIP-uri ale politicii actuale.

Deşi mai nimeni nu se mai aştepta ca să mai apară cineva din partea Casei Regale, datorită problemelor de sănătate ale Regelui Mihai, la eveniment, cu ceva întârziere, a ajuns totuşi Radu Duda, cel care prin căsătoria sa cu Principesa Margareta a obţinut titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Radu”. Reprezentantul monarhiei româneşti eclipsându-i pe ministrul Educaţiei Liviu Pop şi pe senatorul Ecaterina Andronescu.

Una dintre cele mai marcante apariţii a fost, însă, cea a profesorului Constantin Năstase, ajuns la venerabila vârstă de 103 ani. Profesorul fiind ajutat să urce pe scena Amfiteatrului Colegiului de către ministrul Pop şi doi liceeni.

De subliniat că apariţia ASR Principele Radu la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung Muscel a părut a fi doar o formă de populism dus la extrem. Dat fiind că şi-n timpul cuvântării sale, Principele Radu a privit numai spre camerele de luat vederi aflate la balconul Amfiteatrului, ci nu spre mulţimea din sală, posibil mult prea infimă rangului pe care l-a obţinut prin căsătorie.

Totodată, reprezentantul Casei Regale a României nu a dorit să dea nici o declaraţie cu privire la starea de sănătate a Regelui Mihai.

La celălalt capăt al extremelor s-a aflat totuşi ministrul Liviu Pop, care saluta în stânga şi în dreapta zâmbind tuturor de parcă s-ar fi aflat în plină campanie de imagine pentru funcţia cea mai înaltă-n stat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here