Primarul ales Elena Lăsconi vrea să dezamorseze „bomba ecologică” din curtea lui Nicolae Raţiu

Noul primar ales al municipiului Câmpulung, Elena Lăsconi aşteaptă să depună jurământul pentru a se putea ocupa şi de problema mult mediatizatelor şi controversatelor deşeuri din curtea  fostei uzine ARO, actuală proprietate a firmei lui Nicolae Raţiu – Landmark Management SRL.

„Astăzi (n.red. ieri, 13 octombrie a.c.) am fost pe platforma ARO. Așa arată hala în care sunt depozitate deșeurile periculoase.

Nu mă opresc până când nu scăpăm de otrăvurile astea depozitate aici de aproape zece ani – o adevărată bombă ecologică.

Am discutat cu conducerea Landmark, care vrea același lucru. Situația e complicată din punct de vedere legal, dar nimic nu ne va sta în cale. De săptămâna viitoare, de când o să preiau oficial mandatul, voi face toate demersurile instituționale, dar voi merge şi personal la toate autoritățile, o să bat la toate ușile, pentru că aici e vorba despre siguranța și sănătatea câmpulungenilor.”, a scris Elena Lăsconi pe pagina sa de Facebook.

Este de subliniat că începând încă din anul 2007, din momentul în care întreg patrimoniul defunctei SC ARO SA a fost preluat de către firma lui Nicolae Raţiu, Landmark Management SRL, aşa zisele „cianuri” au „intoxicat” aproape întreaga clasă politică.

Toţi cei ce au trecut pe la conducerea primăriei municipiului Câmpulung şi toţi parlamentarii care s-au perindat prin zona Muscelului au „poluat” câmpulungenii cu promisiuni deşarte că vor face minuni şi vor curăţa curtea lui Raţiu de deşeurile ce pun în pericol nu numai sănătatea populaţiei, dar şi dezvoltarea firmei Landmark Management SRL.

De amintit este şi că, atunci când Nicolae Raţiu a preluat activele fostei platforme industriale ARO, din Câmpulung, printr-o firmă imobiliară,  a început să o închirieze altor companii interesate.

Mai mult, tot atunci Landmark Management şi-a asumat și o serie de obligații de Mediu, mai precis curățarea platformei industriale de deșeurile acumulate în ani de zile.

Aşa s-a ajuns ca firma ieşeană Global Eco Center SRL să închirieze, în 2010, un spațiu pe fosta platformă ARO, pentru neutralizarea şi scoaterea de pe platformă a circa 800 de tine de deşeuri. Astfel, 7.430 de metri pătrați, din totalul de 49 de hectare al platformei industriale, au devenit un depozit de deşeuri mai mult sau mai puţin periculoase, pentru că firma care trebuia să cureţe curtea fostei uzine muscelene de deşeuri a ales să o transforme în depozit de deşeuri.

Scandalul „cianurilor” de la Câmpulung a ajuns la vârful maxim în octombrie 2013, când a izbucnit un incendiu în zona în care erau depozitate deșeurile.

La ora actuală, după îndelungi procese, firma Global Eco Center este în insolvenţă, iar Landmark Management SRL aşteaptă ca noul primar să-i facă curăţenie în curte.

Şi cum „cianurile de la ARO” reprezintă o mare problemă şi din punct de vedere legislativ… rămâne de văzut care o să fie rezolvarea!

Sursa foto – Facebook

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.