Primăria municipiului Câmpulung a scos la concurs două posturi pentru Direcţia Tehnică şi Urbanism.

  1. Primăria Municipiului Câmpulung organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier – clasa I, grad asistent – Direcţia Tehnică şi Urbanism – Compartiment Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Condiţii specifice:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă in domeniul ştiinţelor inginereşti în specializările: construcţii civile, industriale şi agricole, sau în domeniul arhitectură sau în domeniul urbanism.
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 1 an.

– candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Datele de organizare ale concursurilor:

– perioada în care se depun dosarele: 29.06.2018 – 18.07.2018, ora 15.00;

– perioada selecţiei dosarelor de examen: 19.07.2018 – 25.07.2018;

– proba scrisă – în data de: 30.07.2018, ora 11.00, la sediul Primăriei Municipiului Câmpulung, din strada Negru Vodă, nr. 127, judeţul Argeş;

– proba interviu – în data de 03.08.2018.

2. Primăria Municipiului Câmpulung organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de inspector – clasa I, grad superior – Direcţia Tehnică şi Urbanism – Compartiment Transport Public Local.

Condiţii specifice impuse pentru candidaţi sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti.
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 9 ani.

– candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – cerinţe trecute la condiţiile de participare la concurs.

Datele de organizare ale concursurilor :

– perioada în care se depun dosarele: 06.07.2018 – 25.07.2018, ora 15.00;

– perioada selecţiei dosarelor de examen: 26.07.2018 – 01.08.2018;

– proba scrisă – în data de: 08.08.2018, ora 11.00, la sediul Primăriei Municipiului Câmpulung, din strada Negru Voda, nr. 127, judeţul Argeş;

– proba interviu – în data de 14.08.2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.