Asistentul Florin Pană, consilier local PSD, şi-a dat demisia din funcţia de director de îngrijiri al Spitalului Municipal Câmpulung. Postul urmând să fie scos la concurs în următoarele zile.

Pe larg, managerul Spitalului Municipal Câmpulung, economistul Nicolaie Alexe, i-a cerut asistentului Pană să aleagă între funcţia sa, de director de îngrijiri, sau a soţiei, de asistent şef, fiind vorba de o stare de incompatibilitate „veşnică şi de demult”.

Astfel, Florin Pană a ales ca soţia sa să îşi păstreze funcţia de asistent şef, funcţie pe care o ocupă dinainte de a fi soţul ei director, iar el să meargă pe secţie ca asistent, după ce şi-a depus demisia din postul de conducere.

Gurile rele spun că de fapt a fost vorba de o demisie venită în urma unor discuţii dincolo de starea de incompatibilitate, nevăzută de nimeni până la verificările făcute de managerul Alexe. Discuţii legate de studiile pe care le are Florin Pană şi care nu ar fi compatibile cu funcţia pe care o ocupă de ani buni. Mai ales că şi la ultimul examen pe postul de director de îngrijiri, din primăvara acestui an, nu s-a văzut nici starea de incompatibilitate, nici faptul că nu ar avea studiile necesare ocupării funcţiei.

Cert fiind că şi la Câmpulung au început, pe moment în culise, luptele politice. Victimele fiind numeroase, iar dezvăluirile cu adevărat picante pe măsură ce vor ieşi la suprafaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.