“POVEŞTILE ORAŞULUI CÂMPULUNG” (XIII) de Adrian Săvoiu.

Plecarea lui Carol al XII-lea spre ţară

După peregrinări şi izbânzi prin Europa, regele Suediei Carol al XII-lea – cel care îşi impusese o viaţă plină de cumpătare şi rezonanţe cazone, visându-se a ajunge un nou Alexandru cel Mare – îşi năruise după dezastrul de la Poltava (1709) planurile orgolioase. Refugiat la Varniţa, lângă Bender (Tighina), şi-a petrecut acolo aproape patru ani, până când turcii, spre a-i potoli uneltirile, l-au dus, cu forţa aproape, la Demotica, în apropierea Adrianopolului. Aici a stat Carol al XII-lea până la începutul toamnei lui 1714, când i s-a permis să plece spre ţară pe un itinerar străbătând Valahia şi apoi Transilvania.
Vestea plecării regelui, ca şi traseul probabil pe care acesta l-ar fi urmat, s-au răspândit cu iuţeala fulgerului în toată Europa. Baronul Frederic-Ernest de Fabrice, numit în 1710 ministru plenipotenţiar şi reprezentat al ducatului de Holstein, aliat cu Suedia, transmite printr-o scrisoare informaţia că pe data de 1 octombrie 1714 Carol al XII-lea va părăsi Demotica, urmând a trece Dunărea pe la Rusciuc, şi că de acolo îşi va urma calea prin Valahia spre Transilvania. Baronul de Fabrice presupunând că regele va călători incognito nu se înşela deloc. Pe de altă parte, ambasadorul francez din Turcia, marchizul Des Alleurs, trimitea la 16 octombrie 1714 din Constantinopol o epistolă către Ludovic al XIV-lea prin care îl informa că regele Carol al XII-lea a părăsit Demotica la 1 octombrie, că după 14 zile de mers va traversa Dunărea pe la Rusciuc şi va străbate Valahia şi Transilvania, călătorind incognito cu o mică suită.
Din personalul ce îl însoţea pe regele Carol al XII-lea la plecarea din Demotica făcea parte, alături de baronul de Fabrice, şi celebrul călător francez Aubry de la Motraye care îşi abandonase ţara natală datorită persecuţiilor religioase şi se afla acum în slujba regelui Suediei. La Motraye şi de Fabrice vor primi însă din partea protectorului suedez o altă misiune şi, părăsindu-l la Rusciuc, vor merge la Giurgiu; la 14 octombrie erau la Bucureşti, iar de aici, prin Târgovişte, trec prin apropierea Câmpulungului şi ajung la Rucăr. Din documentele timpului rezultă că amândoi aveau încredinţată şi însărcinarea de a tatona traseul posibilului itinerar al regelui. Ca urmare, lipsiţi de aportul mărturiilor directe pe care le-ar fi lăsat cei doi călători francezi în eventualitatea că ei ar fi rămas în continuare alături de Carol al XII-lea şi pe teritoriul Ţării Româneşti, drumul suveranului suedez prin părţile noastre se poate urmări folosind alte surse.
Deşi se aproximase la 14 numărul zilelor după care Carol al XII-lea ar fi trebuit să se găsească la Rusciuc, el va ajunge aici la 17 octombrie, iar două zile mai târziu, la 19 octombrie 1714, sosea la Piteşti, aşa cum menţionează scrisoarea unui necunoscut către de Torcy, ministrul de externe al Franţei. Încă înainte de plecarea de la Demotica, sultanul Ahmed al III-lea poruncise lui Mustafa aga ca, alături de trupe turceşti, să-l însoţească pe suedez până la graniţa Ardealului; pe de altă parte, domnul Ţării Româneşti, Ştefan Cantacuzino, fusese anunţat pentru a pregăti drumul lui Carol al XII-lea prin Ţara Românească până va trece în Transilvania.
Printre boierii care au fost rânduiţi de Ştefan Cantacuzino pentru a-l însoţi pe scandinav s-a aflat şi cronicarul muntean Radu Popescu care, desi¬gur, se va fi găsit adesea în preajma re¬gelui. În letopiseţul său, Radu Popescu dă un amănunt de maximă importanţă scriind:
Şi au rânduit boiari pe Radu vornicul Popescu, pă Drăghici Strâmbean, pă Gligore căpitanul, de l-au dus de la Giurgiu, pân conacele ce să rânduiasă şi mergând până la Piteşti, şăzând câteva zile, au perit dintre oşti cu câţiva oameni de ai lui şi s-au dus tiptil în cai de poşte până în ţara lui şi nimeni nu l-au ştiut că iaste craiul, într-acei şfeţi ce mergea cu poşte. Oştile lui rămâidu cu ghinărarii lui acii, şi cu turcii, au purces de s-au dus pe la Dragoslavele în Ţara Ungurească şi den hotar s-au întorsu turcii şi boiarii îndărăt, iar ghinăralii cu oştile lui s-au dus în ţara lor.

De la Piteşti, prin Câmpulung spre Braşov?

Regele Carol al XII-lea, ajuns la Piteşti, nu a rămas aici, ci în apropiere, la Budeasa, unde s-a instalat într-un conac ce există şi astăzi şi poartă numele „Casa Budiştenilor“. Motivele rămânerii la Budeasa erau următoarele: pe de o parte, aştepta să-i sosească trupele rămase la Varniţa (Bender), iar pe de alta, nădăjduia, prin curierul trimis, un răspuns de la Viena pentru suma de bani (50000 de galbeni) solicitată sub formă de împrumut împăratului Carol al VI-lea. Spera, de asemenea, ca de la curtea imperială să-i parvină salvconductul ce i-ar fi asigurat drumul mai departe. E de presupus că regele suedez nu a stat în inactivitate la Budeasa, ci a tatonat drumul pe care urma să-l apuce spre a trece Carpaţii, după cum există posibilitatea să se fi folosit chiar de o hartă, căci avea pe lângă el un consilier cartograf.
Amănuntul dat de Radu Popescu cum că regele au perit dintre oşti şi s-au dus tiptil (cuprins, de altfel, şi în scrisoarea necunoscutului către de Torcy) este de natură a atrage atenţia că la Budeasa s-a petrecut ceva neprevăzut. Relatarea cronicarului nu trebuie pusă la îndoială, de vreme ce el fusese un martor ocular al celor întâmplate. Opinia încetăţenită până acum a fost aceea că regele suedez ar fi apucat drumul Câmpulungului spre Braşov. Aşa susţine interpolatorul cronicii lui Axinte Uricariul, care vorbeşte de ieşirea lui Carol al XII-lea prin vama Branului, tot astfel publicistul şi istoricul G. I. Ionnescu-Gion într-o comunicare din anul 1896. De aceeaşi părere este şi Nicolae Iorga într-o conferinţă ţinută la Academia Română în 1910. Trecerea prin Câmpulung este susţinută şi de C. Rădulescu-Codin, bazată pe o relatare a domnului Ştefan Cantacuzino către patriarhul Iacob, ca şi de Ioan Răuţescu, monograful Câmpulungului preluând, probabil, informaţiile anterioare.

Elucidarea unei controverse

Va fi trecut într-adevăr regele Carol al XII-lea prin Câmpulung, aşa cum încearcă a dovedi cei pe care i-am amintit aici? Putea craiul Şfeţului să meargă de la Budeasa prin pasul Rucăr-Bran (o cale pe unde fusese anunţat că va trece), când el îşi propusese să călătorească incognito, după cum ne informează documentele citate? De vreme ce studii importante asupra vieţii lui Carol al XII-lea lasă în umbră drumul de întoarcere spre ţară şi în lipsa unor colecţii de documente suedeze care, negăsindu-se în bibliotecile publice din ţară, nu mi-au permis identificarea itinerariului regelui prin citarea unor surse indubitabile, am apelat la lucrarea suedezului Frans G. Bengsston intitulată Viaţa lui Carol al XII-lea de la Altranstädt până la Fredrikshall, pusă la dispoziţie de profesorul Ion Hurdubeţiu. Ea reuşeşte că facă lumină în această controversată problemă prin faptul că Frans G. Bengtsson aduce în acest volum o precizare care nu a fost făcută de niciunul dintre biografii lui Carol al XII-lea.
În ziua de 8 noiembrie 1714, regele a încredinţat conducerea armatei generalului Axel Sparre, căruia i-a ordonat să treacă însoţit de trupe prin Câmpulung Muscel şi apoi, prin pasul Rucăr-Bran, în Transilvania. Nu a păstrat alături de sine decât pe doi ofiţeri credincioşi: colonelul Rosen şi maiorul Düring. Fiecare avea asupra sa un paşaport fals: Carol al XII-lea era trecut cu numele Peter Frisk, Rosen se numea în paşaport Johan Palm, iar Düring, Erik von Ungern. Plecarea din Budeasa a fost hotărâtă în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1714. Regele era îmbrăcat cu un costum de culoare închisă şi deghizat cu o perucă. El nu a apucat drumul Câmpulungului, aşa cum era de aşteptat (şi precum s-a afirmat de cercetătorii de până acum), ci, pe Valea Oltului, a urmat o cale ocolită, pe la Turnu Roşu.
Acum şi aici trebuie să se fi întâmplat anecdota pe care, cu mult haz, o povesteşte Voltaire în cunoscuta sa „Istorie a lui Carol al XII-lea”, deşi autorul nu scrie decât despre un singur însoţitor al regelui – Düring, fără a lăsa să se înţeleagă că ar mai exista şi un al doilea – Rosen. Voltaire arată cum, după o zi istovitoare de călătorie, ajungând la un menzil (loc destinat serviciului de transport pentru călători şi pentru corespondenţă), tânărul Düring, neobişnuit cu efortul, ar fi leşinat. Când şi-a revenit, regele, care nu voia a se opri nici măcar pentru o clipă, i-ar fi spus că alături de un asemenea tovarăş nu va putea continua călătoria. Düring i-a cerut un scurt răgaz pentru a-şi reveni, dar regele, nefiind de acord, a împărţit banii pe jumătate şi i-a spus că va continua singur drumul. Atunci Düring a recurs la o stratagemă nevinovată, cumpărând cu doi ducaţi promisiunea şefului de poştă de a-i oferi regelui un cal îndărătnic şi şchiop. Maiorul Düring, după ce a tras un pui de somn, a plecat cu o căruţă de poştă, şi l-a ajuns astfel din urmă pe Carol al XII-lea care, după ce-şi abandonase calul oferit, o luase pe jos prin vântul şi ploaia lui noiembrie.
Regele suedez Carol al XII-lea a trecut aşadar, în Transilvania, nu prin Câmpulung, ci pe la Turnu Roşu, în timp ce la Bran, aşteptându-l, generalul Steinville, guvernatorul Transilvaniei, înregistra trecerea a 1168 de soldaţi suedezi, fără să fi avut şansa de a-l saluta în numele împăratului Carol al VI-lea pe regele scandinav, care prefera să străbată deghizat, cu mari riscuri, prin Sibiu şi mai apoi prin Şimleu Silvaniei, calea de întoarcere spre împlinirea unui destin care avea să-i fie tragic.

autor ADRIAN SĂVOIU

adrian savoiu 3
Adrian Săvoiu (n. 31 octombrie 1954, Câmpulung – Muscel) este profesor, publicist și istoric literar.
În anul 2011 Primăria şi Consiliul Local Câmpulung i-au acordat titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Câmpulung – Muscel” pentru „bogata activitate în domeniul literar, didactic şi publicistic”. Pentru realizările sale, din anul 2013 figurează în „Who is Who – Enciclopedia personalităţilor din România”.
Printre volumele scrise despre Câmpulung Muscel şi întreaga zonă a Muscelului se numără şi „Scrinul cu amintiri”, Editura Ars Docendi, București, 2005.
De precizat fiind că în acest, la împlinirea a zece ani de la ieşirea de sub tipar, volumul „Scrinul cu amintiri” a fost prezentat, chiar de autor, la Târgul de Carte Gaudeamus, ce s-a desfăşurat în perioada18 – 22 noiembrie 2015 la Bucureşti. savoiu
„Am descoperit Câmpulungul într-o zi de iarnă, când sania trasă de tata pe una dintre străzile oraşului s-a răsturnat. Şocul contactului cu o zăpadă rece şi foarte albă rămâne prima amintire a vieţii mele. Câmpulungul a însemnat apoi, timp de câţiva ani, „uliţa copilăriei”, prietenii pe care îi strigam la joacă, vecinii, drumul spre grădiniţa nesuferită unde întotdeauna eram obligat să dorm după-amiaza, deşi nu-mi era somn. Ulterior, aria oraşului s-a mărit. Sub impresia primelor cărţi de aventuri, am început să colind dealurile şi împrejurimile, iluzionându-mă cu trăirea unor ipotetice aventuri, asemănătoare celor din lecturile cu indieni, piei-roşii sau canibali. În anii adolescenţei urbea a devenit mult mai întinsă: farmecul bulevardului „Pardon”, aleile parcului „Ştefănescu”, bisericile, străzile lăturalnice unde mă puteam plimba în lipsa unor priviri, cinematograful, gara… ”, așa este descris orașul nostru natal de către Adrian Săvoiu în cartea sa ”Câmpulung Muscel, Scrinul cu amintiri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.