Pentru cine nu cunoaşte „Casa Militară Regală” era formată din aghiotanții regali și din ofițerii de ordonanță ai Regelui. Principalele atribuțiuni ale acestora erau de a asigura serviciile de însoțitori, ajutoare și gardă personală pentru membrii Casei Regale.

Se pare că, la Câmpulung, Poliţia Locală a devenit „Garda Regală” a primarului Liviu Ţâroiu, care pare să folosească agenţii (nu şi pe cei cu „rangul” de funcţionari publici) în scopuri cu tentă personală. Adică pentru paza personală sau paza unor „investiţii” mai cu semne de întrebare.

S-a putut vedea că agenţi din cadrul Poliţiei Locale au fost cei ce au preluat şi păzit ouăle gigant până la sosirea primarului şi a escortei sale. Aşa cum s-a întâmplat ca primăria Câmpulung să devină, peste noapte organizator al unor evenimente, pentru care singura contribuţie o are prin asigurarea pazei cu Poliţia Locală.

De-a dreptul tragico – comic a fost răspunsul primarului dat organizatorului principal al unui eveniment public, care se întreba „ce contribuţie are primăria în organizarea şi sprijinirea evenimentului?”. „Oferim Poliţia Locală!”, ar fi fost răspunsul prompt şi la obiect dat de către primul om al urbei, ca şi cum serviciul din a sa subordine ar fi propria sa gardă oferită ca şi contribuţie personală la buna desfăşurare a unor evenimente pe care nu le-a sprijinit nici măcar cu o idee.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here