În urma desfăşurării ultimei acţiuni de curăţare a zonei de pe Valea Româneştilor, tinerii voluntari ai echipei Gaia vor intra într-o binemeritată vacanţă de vară, dar nu înainte de a face apel, din nou, către autorităţile publice câmpulungene – responsabile cu ecologizarea municipiului.

Tinerii voluntari au înaintat o scrisoare deschisă prin care solicită conducerii Câmpulungului „să ia măsurile necesare pentru curăţarea şi întreţinerea curăţeniei în spaţiile publice, spaţiile de joacă pentru copii, dar şi în zonele limitrofe sau mai puţin populate, să impună şi să faciliteze colectarea selectivă a deşeurilor atât la case, cât şi la blocuri, să informeze cetăţenii oraşului cu privire la depozitarea şi colectarea deşeurilor, să aplice sancţiuni atunci când regulile au fost încălcate”.

Petiţia pentru „Un Câmpulung Curat” a fost creată pentru a susţine obiectivul echipei, dar şi al cetăţenilor oraşului.

CLICK AICI! PENTRU A SEMNA PETIŢIA!

În perioada de vară, echipa Gaia anunţă că va fi mai activă în mediul online,va continua să informeze asupra riscurilor la care expunem mediul înconjurător prin depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor şi va căuta cele mai bune soluţii de ecologizare, care pot fi aplicate la nivelul municipiului.

„Stimate Autorități Publice din Câmpulung Muscel,

Suntem o echipă formată majoritar din adolescenți de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” și Colegiul Național Pedagogic „Carol I”. La începutul acestui an am reușit să ne mobilizăm și să întreprindem diferite acțiuni de curățare a orașului nostru. Până acum, în cele 4 ediții organizate, am recoltat mai mult de 25.000 litri de gunoi (125 saci). Ce ne-a demoralizat cel mai mult este faptul că doar după câteva zile de la recoltarea lor, gunoaiele reveneau în locurile respective. Înțelegem că și dumneavoastră vă confruntați cu aceleași probleme, de aceea ne dorim să ne unim forțele și să trăim cu toții într-un oraș mai curat.

Echipa noastră a creat o petiție on-line, unde190 de persoane (numărul semnăturilor în data de 11 iunie 2019) au semnat și ne susțin pe deplin, dorindu-și același lucru ca și noi: un oraș curat.

Dorim să participăm alături de dumneavoastră la aceste schimbări în bine și puteți conta pe noi în respectarea acestor reguli, dar și în comunicarea și educarea locuitorilor prin diferitele acțiuni pe care le întreprindem, dar și prin social media.

Cu respect, Echipa Gaia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.