Cum bine se cunoaşte postul vacant de şofer al primarului municipiului Câmpulung a rămas vacant după ce Mugurel Minciună a câştigat alegerile la Cetăţeni, devenind primarul comunei mai înainte menţionată. Astfel că, postul de şofer a fost scos la concurs fiind depuse în jurul a douăzeci de dosare. Însă, din cauza numărului mare de candidaţi, concursul a fost amânat până în luna februarie a anului 2021.

În acest sens, primăria municipiului Câmpulung a anunţat că:

„Având în vedere:

  • măsurile referitoare la desfășurarea activității angajaților, în scopul prevenirii răspândirii noului tip de Coronavirus (COVID-19);
  • 1 alin. 10 al Anexei nr. 3 din HOTĂRÂREA nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prin care se interzice participarea unui grup mai mare de 20 persoane într-un spațiu închis;
  • se amână concursul pentru postul de șofer gradul profesional I din cadrul Compartimentului Administrativ pentru luna februarie 2021.

Candidaturile înregistrate la concurs se consideră valide dacă persoanele care au depus dosarele de concurs îşi exprimă în scris intenţia de a participa din nou la concurs la noile date.
În situaţia în care, la reluarea procedurii de concurs în dosare există documente a căror valabilitate a încetat, candidaţii au posibilitatea de a le înlocui.

Primar

Elena Valerica Lăsconi”.

 

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Realizat de ESB ZEXCLUSIV INFINITY SRL, la comanda PNL Argeș, CMF 11200025

 

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.