Pentru că organizaţia a rămas fără membri, Oprea e noul lider al UNPR Câmpulung

De la finele anului 2015 organizaţia UNPR Câmpulung a rămas nu numai Spiridon Opreafără lider, dar şi fără membri. Asta după ce Ion Lucaciuc a părăsit organizaţia pentru a se pune în slujba musceleanului la PAM.
Unicul rămas în sediul partidului aflat la umbra lui Gabriel Oprea, a fost consilierul local Ionică Udrea, apărut în Uniunea Naţională pentru Progresul României din organizaţia locală ce a avut-o la Câmpulung Dan Diaconescu.
Numai că, minunea nu a ţinut prea mult, iar liderii de la judeţ l-au determinat pe Oprea să preia frâiele organizaţiei câmpulungene. Să nu vă gândiţi că este vorba de însuşi fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ci de Spiridon Oprea, colonel în rezervă, fost şef al Cercului Militar Câmpulung.
Ştiut fiind că „Spirică” Oprea este „păpuşa” liderului ALDE Câmpulung, Sergiu Cicu, bârfele nu au întârziat să apară, iar concurenţa politică să vadă în Cicu un câştigător al fotoliului de primar al Câmpulungului. Fapt aproape imposibil dacă ar fi să aplecăm urechea la zvonurile dinspre polul politic al Alianţei dintre democraţi şi liberali, care anunţă mari surprize privind realul candidat al ALDE pentru municipiul de la Poalele Mateiaşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.