Mult controversata şi prea mult discutata parcare din spatele Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” este aproape de a fi finalizată. Urmând ca în cel mai scurt timp, posibil până la mijlocul săptămânii viitoare, în funcţie de vreme, să fie dată în folosinţă.

Parcarea a fost construită în locul unde ani de zile a fost Teatrul de Vară Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, un loc în care se ţineau spectacole, concerte şi alte evenimente înainte de 1989 şi încă ceva ani după aceea.

După ce clădirea care găzduia activitatea culturii câmpulungene a fost dată spre reabilitare, în acte, demolare în teren, amfiteatrul a devenit o ruină plină de bălării. Şi cum e lipsă de spaţiu în Câmpulung pentru a fi amenajate parcări pentru numărul în continuă creştere al autoturismelor, autorităţile locale au găsit soluţia transformării fostului Teatru de Vară în loc de parcare pentru un număr de 26 autoturisme.

Zis şi făcut, timp de peste doi ani de zile, căci asta a cam fost perioada în care au tot fost făcute şi desfăcute acte şi lucrări pe bucăţele.

Însă, actual, cu mult înaintea termenului prevăzut pentru finalizare, parcarea va fi gata în numai câteva zile, deşi nimeni, în afară de primar şi-ai lui slujbaşi direcţi nu prea ştie cine şi pe ce sumă s-a câştigat lucrarea. Asta şi în condiţiile în care prin primărie se cunoaşte că s-ar fi semnat contract cu o firmă, şi-n teren e alta.  Dar, cum se mai spune pe la noi, bine că se face, fără a mai conta cine şi pe ce sumă face!

Într-un final putând să aflăm oficial că firma care face lucrarea, ce va fi gata nu săptămâna viitoare, ci mâine, este din Câmpulung şi este o firmă recunoscută ca ar face lucrări  de calitate, ci nu lucrări asemenea celor făcute (spre exemplu) de firma unui alt om de afaceri, tot câmpulungean, ce se vaită pe la uşile primăriei că nu îi sunt decontate lucrările făcute mai mult … de mântuială.

La capitolul “lucrări de mântuială” – Omul cu pricina este un fost apropiat al PDL , obişnuit să primească lucrări doar pentru sume la dublu, dacă nu la triplu, iar acum când nu i se dau ţipă să-l audă toţi, după care ţipă şi se vaită că nu-i e plătită … nemunca şi calitatea îndoielnică.

Dar acesta ne e mediul de afaceri local, unii fac şi nu se vaită chiar de sumele sunt derizorii, alţii fac mai mult pe acte şi se plâng, probabil, şi în somn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.