
Provocată de doamna Carmen Bârloiu – coborâtă dis-de-dimineață tocmai de la Cetatea Oratiei, pe post de „city manager” de-o zi, doamna consilieră Loredana Năstase s-a trezit primar într-o dimineață de weekend cu o cafea la fix ora 08:00 și, ce să vezi, la 08:01 rezolvă toate probleme comunităţii! Gropi, gunoaie, semafoare, transport, graffiti, parcuri cu hamace și – piesa de rezistență – burgerul strategic național-local. Dacă Elena Lasconi a fost „MasterChef la tuci”, doamna Lore visează să devină “Prim-Chef la UAT Burger”.
După cum se pare, programul de guvernare locală începe cu meniul zilei și se termină cu „Festivalul Pofticioșilor”. Că de, ce altceva ar putea să rezolve problemele Câmpulungului, dacă nu cartofii prăjiți crocanţi şi aurii serviţi la ședințele Consiliului Local? Poate doar un happy hour la Primărie, cu bonus o bere la fiecare amendă plătită online.
Noroc că e glumă, că de-ar fi adevărat ne-ar paște o adevărată revoluție administrativ-gastronomică: ghene de gunoi parfumate, graffiti pe post de strategie urbanistică și tineri liberali recrutați drept animatori de terasă. Cine mai are nevoie de buget, investiții și proiecte europene, când are cine să pună tot orașul pe grătar?
În ritmul ăsta, tradiționala tochitură musceleană o să fie trecută la „obsolete”, iar “burgerul Janet” la patrimoniul UNESCO. Şi aşa, după viitoarele alegeri, dacă ne ia valul, vom cere și schimbarea stemei municipiului: doi cartofi prăjiți încrucișați pe fundal de ketchup.
Câmpulung, pregătește-te: e foarte posibil să nu vină primarul care repară reţele de apă, canalizare şi drumuri, ci un alt Chef care-ți servește nota de plată.
Concluzia? Doamna Năstase a trecut la „primar pentru o zi” după ce s-a visat deputat pe viață. Realitatea electorală i-a dat însă peste nas şi în loc de un fotoliu comod în Parlament, a rămas cu un scaun rigid de consilier local, unde singura strategie e cum să se facă mai bine remarcată pentru poza de grup a partidului de la viitoarele alegeri.
Şi asta, pentru că ambițiile sunt mai tari decât realitatea: azi visează hamace și burgeri, mâine ministere, poimâine poate chiar şi Cotroceniul — căci la PNL, între aroganță și ridicol nu e decât o pancartă distanță. Partidul promite autostrăzi și spitale, dar livrează pliante și selfie-uri cu liderii. Gropile cresc, prețurile explodează, iar singura ofertă concretă rămâne meniul electoral: promisiuni prăjite în uleiul uzat al campaniilor trecute.
Și dacă astăzi râdem cu sau de „primarul de o zi”, mâine ne putem trezi că aceeași figură candidează din nou, ambalată frumos și vândută ca „schimbarea salvatoare”. Asta e marea strategie a PNL: reciclarea eșecurilor, rebranduirea ridicolului și vânzarea iluziilor la kilogram.
Semnat: un câmpulungean, provocat şi el de la primele ore ale dimineţii, care s-a săturat să fie client permanent la cantina electorală a PNL-ului.
În captura foto: “Primar pentru o zi” sau doar reclamă mascată la “burger politic”?
































NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.