O bătrână din Câmpulung ajutată de poliţişti să-şi continue cumpărăturile şi să ajungă acasă în siguranţă!

Astăzi, în Sâmbăta Mare, ultima zi din Postul Paștelui, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care acționau în zona Pieței Centrale, au întâlnit o bătrână de 85 de ani, care stătea rezemată de zidul unei clădiri, având lângă ea o sacoșă cu câteva alimente.

Unul dintre polițiști a întrebat-o pe tanti Maria cum se simte, iar aceasta i-a spus că o dor picioarele, arătând că făcuse câteva cumpărături, dar nu terminase.

În continuare polițiștii au ajutat-o să își termine cumpărăturile, rugând oamenii aflați la rând în carmangerie să îi permită să intre înainte, după care au dus-o acasă.

Tanti Maria locuiește în apropiere de zona pieței, iar cei doi fii ai acesteia au decedat.

Contrar a ceea ce s-ar putea crede din poză, ea nu a fost amendată.

“Atragem atenția tuturor cetățenilor asupra respectării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, precum și cu privire la importanța, pentru noi toţi, a respectării restricțiilor impuse prin Ordonanțele Militare pentru perioada stării de urgenţă, și reamintim că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni.

Aproape 150 de polițiști argeșeni vor fi la datorie în noaptea Învierii Domnului, pentru a preveni infracţiunile de orice gen, în special a celor împotriva patrimoniului şi a faptelor comise cu violenţă, se asigura că această sărbătoare se va defășura în bună ordine, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş urează tuturor cetăţenilor ca Lumina Sfintei Învieri să le aducă bucurie, speranţă şi pace în suflet!”, se arată în comunicatul IPJ Argeş.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.