Final de săptămână tragic la Spitalul Municipal din Câmpulung, acolo unde o femeie, în vârstă de 70 ani, şi-a pus capăt zilelor.

Inspectoratul de Poliţie Argeş, Instituţia Prefectului – judeţ Argeş, cât şi managerul interimar al Spitalului, dr. Andrei Aron, au prezentat date cu privire la decesul bătrânei.

 „O bătrână de 70 de ani, infectată cu virusul COVID-19 și internată la Spitalul Municipal Câmpulung, s-a stins din viață în această dimineață. După primele cercetări ale Poliției, se pare că femeia și-a pus singură capăt zilelor. Bătrâna a fost internată pe 22 aprilie la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, confirmată COVID pe 23 aprilie și transferată, în aceeași zi, la Spitalul Municipal Câmpulung. Bătrâna prezenta și alte probleme de sănătate, suferind de insuficiență renală cronică.

Din data de 28 aprilie, conform datelor furnizate de reprezentanții Spitalului Municipal Câmpulung, bătrâna a refuzat să-și mai ia tratamentul, deși nu prezenta forme grave ale bolii cauzate de infecția cu COVID-19 și i s-a recomandat un consult psihiatric, care s-a și făcut. În urma consultului, femeia a primit un tratament medicamentos pentru depresie. Personalul medical din spital a verificat-o de patru ori în timpul nopții de vineri spre sâmbătă. Din păcate, la ultima verificare, din această dimineață, femeia a fost găsită moartă, provocându-și răni incompatibile cu viața. Trupul ei a fost transferat la Pitești, la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, se arată în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului de Argeş.

„În dimineața zilei de 2 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că o pacientă de 70 de ani, din Pitești, care se afla internată la Spitalul Municipal Câmpulung, a recurs la un gest suicidal, tăindu-și venele, fiind declarat decesul acesteia.

Polițiștii au efectuat cercetări, cu respectarea măsurilor de protecție individuală, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării autopsiei.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”, este ceea ce a comunicat IPJ Argeş.

Medicul Andrei Aron, noul manager interimar al Spitalului Municipal Câmpulung a declarat că

„Astăzi, la ora 05.45 am fost sunat de către Serviciul de Urgenţă de la Spital că am avut un eveniment neplăcut. O pacientă a fost găsită decedată în salonul unde era internată, în Compartimentul de Boli Infecţioase. Pacienta era confirmată pozitiv, era dializată de 14 ani. După internare, a avut o evoluţie bună, tratamentul a funcţionat, parametrii au fost din ce în ce mai buni. În data de 28 aprilie a avut un moment de cădere emoţională, când a vrut să refuze tratamentul, şi atunci s-a considerat că este bine să meargă la un consult la Psihiatrie. S-a făcut acest consult în data de 28 aprilie şi domnul doctor a constat că suferă de o mică depresie. I s-a recomandat un tratament care s-a şi implementat în schema dânsei de tratament. Aseară şi în cursul nopţii a fost vizitată de patru ori de personalul medical de la Boli Infecţioase. În cursul nopţii, chiar la 01.20 a avut parte de un consult. La orele 02.20 şi 04.20 a fost vizitată şi doamna dormea, iar la ora 05.45, când a fost următoarea vizită, a fost găsită decedată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.