Mesajul primarului Ioan Liviu ŢÂROIU, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie

Ziua de 1 Decembrie a anului 1918 reprezintă în istoria poporului român data triumfului idealului1 decembrie Campulung Muscel 045 naţional, a încununării victorioase a lungului şir de lupte, sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar.

Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai de seamă a istoriei românești.

Măreția ei vine din aportul adus de întreaga naţiune condusă inteligent şi cu diplomaţie de conducătorii vremii, adevăraţi oameni de stat, iubitori de ţară şi de neam.

Milioane de conştiinţe, pornite în elan, au pus bazele acestui memorabil fundament al existenţei noastre unitare în toate provinciile româneşti.

Permiteţi-mi cu această ocazie să urez muscelenilor un sincer:

La Mulţi Ani!

cu speranţa că această sărbătoare a noastră, a tuturor celor care simţim şi gândim româneşte, ne va găsi uniţi şi încrezători în viitor .

Aducem un omagiu predecesorilor care au slujit cu cinste şi devotament naţiunea română, făcând posibilă împlinirea acestui ţel.

Joi, 1 Decembrie, ceremoniile militare şi religioase, cu depuneri de coroane şi flori se vor desfăşura1 decembrie 2015 Campulung Muscel (6) conform următorului program:

Ora 10.00 – Piaţa Jurământului

Ora 11.00 – Mausoleul Mateiaş

Ora 12.00 – Piaţa Primăriei – Ceremonia propriu-zisă organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României-primirea onorului de către Comandantul garnizoanei însoţit de Primarul Municipiului, oficierea serviciului religios, defilarea detaşamentelor militare, manifestările încheindu-se cu servirea unei porţii tradiţionale de fasole şi cârnaţi.

Ioan Liviu ŢÂROIU,

Primarul Municipiului Câmpulung

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.