„Am terminat de scris cartea 3, „Oglinzile”, tot „Mila și Sila”.Va urma corectura, așezarea și apoi cu ajutorul lui Dumnezeu… scoaterea ei”.

Oglinzile la care mă refer sunt cele din Bâlci. Acele oglinzi deformau corpurile vizitatorilor, care se distrau minute în şir în faţa lor. Noi copii ne înghesuiam să ne jucăm cu imaginile noastre distorsionate, iar cei mai în vârstă nu rezistau tentaţiei de a vedea cum li se schimba înfăţişarea.

Poate că are legătură și cu zilele noastre. Depinde,… în ce oglindă, ne uităm.

Personajele sunt cunoscute.”, îşi prezintă autorul cel de-al treilea volum din ciclul „Mila şi Sila”.

Un volum ce are ca personaje principale personalităţi ale vechiului PRM. Unul dintre personaje fiind Ion Lucaciuc.

„Nea Luca în stilul caracteristic avea să participe, altfel. Se îmbrăcase prost, avea niște pantaloni de trening rupți, pe la buzunare, o pereche de adidași stâlciți și un tricou alb, cu PRM inscripționat, purtat la „blană”, din acela pe spatele căruia scria „suflet de român”. O dată cu venirea lui Șarpe în PRM s-a propus de către conducerea Filialei Argeș să avem un imn al PRM-ului și orientarea a fost către această melodie. Cei de la tineret, în frunte cu Gabi au făcut deja o serie de tricouri și alte promoționale cu această inscripționare. Nu am mai avut imn și nici partidul nu s-a simțit prea bine.

Un astfel de tricou, destul de ros purta acum nea Luca. Pe cap ținuta era completată de o șapcă pe care anexase în evantai, un tricolor , care atunci când dădea capul pe spate se desfăcea ca o creastă. În mână o sacoșe de rafie, în care avea un colț de pâine neagră, o bucată de brânză telemea și bineînțeles ceapa. Pentru mine care stătusem lângă el în ședința în care a venit îmbrăcat cu pelerina violet, nu mai era ceva nou , dar nea Onu și profesorul trăgeau cu coada ochiului și zâmbeau.

Am ajuns la București și ne-am îndreptat spre sediul partidului. Nea Luca a luat un scaun cu spătar, dar fără fund, din acelea de rezervau parcarea și s-a așezat pe el.

– Ce faci domne, că mai e o oră, o oră și jumătate până la ședință. Hai să mergem la târg, este unul aici aproape, are și antichități. Hai nu fi căpos, i-am spus eu.

– Nu merg Marine. Mergeți! nu vreau să pierd venirea domnului președinte, timp în care mai arunca câte o bucățică de pâine câinilor ce mișunau în preajma sediului. Bineînțeles că nu mâncau. Câine erau grași și le lucea blana semn că mâncau hrană uscată, celebrele clănțănele. Era de notorietate, dragostea președintelui pentru animale, așa că cei din preajma dânsului acționau ca atare.

Până să plecăm și-a făcut apariția domnul Funar, încă secretar general al partidului. Omul ne-a salutat și eu i-am prezentat pe cei doi, pe nea Onu și pe domn profesor. Între timp s-a ridicat și nea Luca. Pe mine mă pupase, nea Ghiță, ca și vechi colaboratori, acum urma nea Luca, dar acesta încă molfăia la pâinea neagră.

– Ce s-a întâmplat domnule Luca? a întrebat acesta surprins de ținuta pe care o purta.

– Uitați în halul acesta ne-a adus stăpânul și partidul, a spus nea Luca, mimând o tristețe de îți venea să plângi, să îți rupi hainele de pe tine.

– Dar parcă ați ieșit consilier, acolo la Câmpulung.

– Da domnule președinte, dar ce forță mai avem fără consilieri județeni, fără parlamentari?

– Așa este! a mai spus, nea Ghiță și a intrat grăbit în sediu.”, este un pasaj din ultima carte semnată Marinică Fologea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.