În şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc miercuri, 30 mai 2018, social – democraţii câmpulungeni îşi validează un nou membru pe locul lăsat vacant de Constantin Ivan, cel care a fost numit secretar de stat la Ministerul Economiei.
Ionel Dumitrache, supleant înscris pe lista de candidaţi ai Partidului Social Democrat pentru alegerile locale din 05 iunie 2016, îşi va începe mandatul de consilier local, devenind şi înlocuitorul lui Ivan în Comisia de Studii, Prognoze Economico – Sociale, Buget – Finanţe şi Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului, dar şi membru în diverse comisii şi consilii de administraţie.
Validarea lui Ionel Dumitrache vine după o lungă perioadă de negocieri în rândul PSD Câmpulung, unde s-ar fi dorit ca locul lăsat vacant de actualul secretar de stat să fie ocupat de Mirabela Mihaela Manea, ci nu de următorul pe lista „de aşteptare”. Însă, în cele din urmă s-a decis la Dumitrache să fie validat consilier local în timp ce următorul de pe lista supleanţilor, Mirabela Mihaela Manea să primească un loc de membru în Consiliului de Administraţie al Pieţelor.
De amintit că social – democraţii au mai fost nevoiţi să-l valideze pe Gheorghe Sârbu în locul lui Victor Bînă, după ce acesta a demisionat lăsând politica pentru afaceri.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.