
La un an după momentul electoral care a marcat puternic scena politică românească, primarul municipiului Câmpulung și fosta candidată la alegerile prezidențiale din 2024, Elena Lasconi, revine cu un mesaj dur și profund personal despre starea democrației din România. Într-o postare amplă pe rețelele de socializare, edilul vorbește despre „cea mai grea lovitură din ultimii 36 de ani” adusă sistemului democratic, despre neîncrederea tot mai accentuată a populației și despre un climat social dominat de dezbinare și dezinformare. Deși recunoscută pentru optimismul său, Lasconi își exprimă scepticismul față de direcția în care se îndreaptă țara, dar și speranța că solidaritatea și credința oamenilor pot repara ceea ce numește „o Românie îmbolnăvită”.
“A trecut un an de când democrația din România a primit cea mai grea lovitură din ultimii 36 de ani.
Deși mă consider o femeie optimistă nu reușesc să văd la fel viitorul României. Încă mai sper că Dumnezeu nu ne va lăsa.
Sistemul, disperat să țină cu dinții de putere, a dat de pământ cu democrația și a îmbolnăvit România. În fiecare zi e măcinată de ură, neîncredere, dezbinare, dezinformare, frică și nemulțumire. Ce bine poți construi pe o astfel de temelie?
Încă mai cred în oameni. Sper ca oamenii de bună credință din țara pe care o iubesc să nu stea deoparte. Cred în tineri, cred în femeile care se luptă zi de zi ca familiile lor să o ducă mai bine.
Și mai cred că doar prin empatie și iubire de semeni putem face bine România.
Dumnezeu să vă binecuvânteze în această zi sfântă! La mulți ani tuturor celor care poartă numele de Nicoleta și Nicolae!“, este ceea ce a scris, pe Facebook, primarul Elena Lasconi.







































NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.