La Câmpulung va fi un Centru de Cercetare şi Educaţie

În data de 15.05.2017, la primăria municipiului Câmpulung a fost înregistrat spre aprobare, un protocol inițiat de Universitatea Politehnica București și Asociația Mișcarea Musceleană (AMM) pentru deschiderea unui Centru de Cercetare şi Educaţie la Câmpulung.

Vreme de aproape două luni s-au căutat locaţii ca până la urmă în data de 04.07.2017 protocolul să ajungă să fie semnat, asta pentru că reprezentantul AMM, mediatorul Ioan Virgil Stuparu, a convenit cu Facultatea de Științe Economice Câmpulung semnarea unui protocol în care părţile se angajează să colaboreze pentru realizarea unor proiecte finanţate.

„Scopul principal al acestui demers este dezvoltarea municipiului pe multiple planuri: economic, social, cultural etc. care potrivit obiectivelor asociației noastre se concretizează prin înființarea Centrului Experimental de Cercetare pentru Dezvoltarea Comunității Locale în care să activeze specialiști musceleni din domeniul tehnic, economic, social cât și din alte domenii de activitate.

Concret vor fi implicați atât cercetători, cadre didactice, absolvenți de master (din 2011 până în prezent au fost aproximativ 150 absolvenți cu sprijinul și susținerea bugetară U.P.B.), din cadrul Facultății de Ştiinţe Economice Câmpulung Muscel cât și personal calificat din alte instituții de profil.

Implicarea administrației locale în acest demers are un rol hotărâtor întrucât beneficiarii principali sunt cetățenii Câmpulungului.”, se arată în comunicatul AMM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.