De ani de zile autorităţile locale câmpulungene tot aşteaptă să plouă cu turişti, numai că numărul estimat de vizitatori nu a fost nici pe departe atins, chiar dacă şi de la bugetul local şi din fondurile europene s-au cheltuit sume considerabile. Pe lângă mega eşecul Kretzulescu, prin a cărui finalitate se preconiza atragerea unui număr record de turişti, suma de 1.015.209,67 lei, din care valoarea nerambursabilă (de la bugetul local) a fost de 755.033,17 lei, s-a cheltuit pe proiectul “promovarea activităţilor de marketing şi a produselor specifice municipiului Câmpulung Muscel”. Bani păpaţi de una firma de casă şi de ceva angajaţi de prin administraţia publică locală, doar cu rezultatul de a se plimba „delegaţia” câmpulungeană la târguri de turism pentru a-şi promova şi propriile afaceri, nu numai municipiul.

Lăsând de-o parte jaful pe bani publici, este de subliniat că actualii edili ai Câmpulungului Grulen - Jurassic Park 1ar trebui să nu se mai chinuiască cum şi în ce mod să-şi facă parte din bani publici, ci să lase lucrurile să vină de la sine, mai ales că puncte de atracţie turistică pe doritorii de inedit şi extrem există.

Exemple: unele mai vechi, altele mai noi – vacile ce păşteau iarba ieşită prin asfaltul măcinat al Pieţei Primăriei – acum aflată în plin proces de reabilitare, foştii mastodonţi ai economiei locale ce pot fi parcuri pentru sporturi extreme – fostele embleme economice locale Grulen şi ARO, spaţiile verzi ce pot concura cu un jurassic park, fantomaticele clădiri istorice precum Hotelul Regal, Casa de Cultură, deşeurile de pe fosta platformă ARO din care s-ar putea naşte ceva mutanţi numai buni de un Disneyland, Grădina Publică “Merci” – pentru capcanele de zeci de mii de euro, aşa zisele cabane făcute pe domeniul public după bunul plac, zona Pieţei Centrale plină de gunoaie, terenuri virane înţărcuite cu sârmă ghimpată, clădiri de patrimoniu care se autodemolează, etc.

 

2 COMENTARII

  1. Asta e. ..psd…cu vaca in fata primariei….dar, avem politie comunitara, si primari, si consilieri ai primarului platiti degeaba….a, la asta era bun soferul consilier, se putea ocupa personal de vaci…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.