În august, undeva în Câmpulung, încă un festival cu cheltuieli și premii excentrice pentru criza prin care trec românii!

 

Săptămâna viitoare, în perioada 24 – 25 august 2022, la Câmpulung, va avea loc cea de-a IX-a ediție a  Festivalul Naţional – Concurs de Muzică Populară  ”Sus la munte, la Muscel”.

Un festival, organizat de Casa de Cultură ”Tudor Mușatescu”, care anul trecut s-a desfășurat în curtea Colegiului Național Pedagogic ”Carol I” doar cu un număr mic de spectatori ce au avut acces numai pe bază de invitație scrisă, în timp ce publicul ”de rând” a putut urmări, ulterior, festivalul la TVR, televiziune plătită pentru a prezenta, filma și difuza evenimentul.

Festivalul – concurs este dedicat exclusiv soliștilor vocali amatori din România, Republica Moldova și din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani.

Pentru acest an nu se cunoaște încă locul unde se va desfășura, dar cu siguranță undeva în municipiul Câmpulung. Posibil în Grădina Publică ”Merci” dacă primarul Elena Lasconi este de acord cu dorința managerului Liviu Iana sau în Piața Primăriei ori în oricare altă locație ce ar da bine pe TVR, că doar se cheltuie destui bani pe o așa numită promovare.

De asemenea nu se cunosc nici sumele alocate pentru organizare, dar se știe cu siguranță cine va participa, pentru că au avut loc preselecțiile. Se știe și valoarea extrem de generoasă a premiilor, cu mențiunea că banii provin de la bugetul local al municipiului Câmpulung ca sume alocate Casei de Cultură pentru activitățile din acest an.

”Conform Regulamentului de desfășurare a Festivalului – Concurs, în perioada 01 – 31 iulie 2022, s-au înscris pentru etapa de preselecție 65 de tineri din toate zonele etnografice ale României. Fiecare participant a trimis pentru preselecție două cântece: unul fără acompaniament – doină, cântec doinit sau baladă şi unul cu acompaniament din zona etnofolclorică pe care o reprezintă.

Preselecția s-a desfășurat în perioada 03 – 05 august 2022, la sediul Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”, pe baza materialelor audio – video trimise de cei 65 de concurenți.

După trei zile în care au fost analizate cu atenție și responsabilitate materialele audio-video, comisia de jurizare formată din Grigore Leșe în calitate de președinte al juriului, Ion Liviu Iana în calitate de director al festivalului și Cătălin Iancu în calitate de dirijor al orchestrei Doina Argeșului, orchestră care va asigura acompaniamentul participanților în cadrul celei de a IX a ediție a Festivalului Naţional – Concurs de muzică populară  “Sus la munte, la Muscel“, a decis ca în etapa finală să se califice 22 de tineri din următoarele județe ale României: Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Ialomița,  Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea, Timiș și unul din Republica Moldova.

Cei 23 de tineri calificați în concurs se vor întrece, miercuri 24 august 2022, pe scena festivalului „Sus la munte, la Muscel”, care va avea loc în Municipiul Câmpulung Muscel, pentru următoarele premii:  Trofeul  “Gavriil Prunoiu“, în valoare de 12.500 lei; Premiul de Excelență  “Marioara Murărescu”, în valoare de 10.000 lei; Premiul I, în valoare de 7.500 lei; Premiul II, în valoare de 5.500 lei; Premiul III, în valoare de 3.500 lei și trei mențiuni în valoare de 2.000 lei fiecare.”, se arată în comunicatul transmis de către managerul Casei de Cultură Tudor Mușatescu, Ion Liviu Iana.

 

Cert este că, așa cum mulți o susțin, până la urmă se face ceva, situație în care chiar nici nu mai contează cum și pe ce sume. Sume care oricum sunt ținute la secret de parcă însuși managerul consilier județean PNL Liviu Iana le-ar aduce de acasă, confundând instituția publică cu propriul SRL, și nu ar trebui să intereseze pe nimeni cât cheltuie și pe ce anume.

Ca o paranteză finală, spre exemplu la ediția de anul trecut a Festivalul Naţional – Concurs de Muzică Populară ”Sus la munte, la Muscel” (cea cu ușile închise publicului larg) numai prezentatoarea a fost remunerată cu 12.300 lei pentru două zile de festival; pentru scenă și lumini s-a plătit 34.900 lei; pe servicii artistice s-au mai dat 5000 lei; încă 14.100 lei pentru prestația muzicală a orchestrei Doina Argeșului; plus cheltuieli pentru premii și altele pentru masă, cazare, etc. care nu au fost făcute publice niciodată, precum nici valoarea contractului cu TVR.

Rămâne de văzut dacă după această ediție managerul Casei de Cultură ”Tudor Mușatescu” va face publice cheltuielile măcar ca sumă exactă cheltuită și nu neapărat defalcat.

O aceeași speranță că și primăria o să facă, vreodată, publice sumele alocate bunei desfășurări ale unor evenimente ce au avut loc și care urmează să aibă loc, precum: Zilele Municipiului Câmpulung și Gala Muzicii Ușoare Românești.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.