Capitolul prostiei de care dă dovadă „Dorel de Câmpulung” pare să nu aibă limite atunci când este vorba de investiţii pe bani publici. Un motiv ar fi acela că sub masca prostiei se ascund interesele financiare ale unor personaje puse pe căpătuială prin a seca bugetul local al municipiului Câmpulung cu lucrări de mântuială, ce ar trebui refăcute de câteva ori pe an. Posibil ca, numai astfel, să se poată deconta cheltuieli pe investiţii care să aibă acoperire legală.

Cât de prost trebuie să fii ca să asfaltezi un drum, respectiv strada Gruiului, şi să laşi în urmă o bucată de drum neasfaltată cu o scuză penibilă de genul „pe locul respectiv a fost un utilaj stricat”?!

Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns gafele cu: stâlpul uitat chiar în mijlocul şoselei şi porţiunea de drum lăsată neasfaltată, actual mai există şi problema bordurilor puse pe marginea unor trotuare nou nouţe.

Bordurile, de pe marginea trotuarelor ce încă aşteaptă să fie asfaltate, nici că bine au fost puse că şi au fost distruse. Cel mai probabil la montare sau de un utilaj greu suit pe “trotuar”.

Lucru vizibil şi în fotografiile surprinse la faţa locului!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here