Vineri, la începutul lunii Martie, luna în care femeia este celebrată în mod special, va avea loc Gala Antreprenoriatului Feminin│OFA UGIR. Un eveniment în cadrul căruia femeile de succes vor primi premii pentru munca depusă în sfera mediului de afaceri. Femei care s-au făcut remarcate nu numai prin spiritul antreprenorial, dar şi prin implicarea activă în dezvoltarea economiei româneşti, de cele mai multe ori prin păstrarea şi evidenţierea tradiţiilor şi obiceiurilor populare.
Printre femeile de afaceri de succes nominalizate să fie premiată la Gala Antreprenoriatului Feminin│OFA UGIR 2024 este şi Florina Vuţei, “mama” brandului “Un Băiat şi O Fată”.
“În timpul Galei Naționale a Antreprenoriatului Feminin│OFA UGIR, din 01 martie, dorim să punem în lumina reflectoarelor și să premiem rezultatele excepționale ale femeilor de succes din mediul de afaceri românesc.
Astfel, una dintre categoriile premiate este ”Antreprenoriat și excelență în domenii specifice” și va fi conturată de prezența următoarelor câștigătoare:
– Violeta Vijulie, Fondatoare SENS. Atelier de comunicare și consultanță – premiul pentru ”Antreprenoriat și excelență în domeniul comunicării”
– Loredana Mihăilă, Vicepreședintă OFA UGIR domeniul fiscal și owner Management Account Suceava – premiul pentru ”Antreprenoriat și excelență în domeniul fiscal”
– Florina Vuţei, Manager al Grupului de firme ”Un băiat și o fată” – premiul pentru ”Excelență în antreprenoriat și dezvoltarea de produse și servicii inovative în domeniul HoReCa”
– Iuliana Anton, Owner Academia de cursuri IT Wantsome – premiul pentru ”Excelență în antreprenoriat prin dezvoltare de programe de educație în domeniul IT”
Felicitări și vă mulțumim!
________________________
Vă invităm să fiți alături de noi în cadrul acestui eveniment magic, prin completarea următorului formular: https://forms.gle/CHg4ZZH58YvD5akm6
Va fi un eveniment cu și despre femei puternice!”, se arată în anunţul făcut de conducerea OFA UGIR.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.