Sâmbătă, 26 octombrie 2019, începând cu ora 17.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor C. D. Aricescu, din Câmpulung, va avea loc „Duelul Magicienilor”. Magicianul Mario, Garry Cozma şi magicianul Andrei Andronachi, cunoscuţi din emisiunile de divertisment din România şi Republica Moldova, invită câmpulungenii şi muscelenii la cel mai complex spectacol de Magie & Divertisment din România.

Un spectacol unic, în care spectatorii vor avea parte de apariţii spectaculoase de porumbei şi iepuraşi – apariţii de asistente, iar numerele de prestidigitaţie şi iluzionism vor fi dintre cele mai bune şi nemaivăzute până în prezent.

„Efectele speciale şi iluziile de scenă vor face senzaţie atât printre copiii, cât şi printre adulţii ce vor asista la numere de apariţii şi dispariţii, la momentul în care zăpada va umple scena la comanda Magicianului, la clipele ce se vor scurge greu în aşteptarea evadării din sacul magic, fiind şi pentru prima dată când se prezintă numărul de levitaţie: „cutia zburătoare” !

Va fi un spectacol interactiv pentru toate vârstele cu umor, muzică şi dans.

Veniţi ca să trăiţi momente magice, să învăţaţi şi puţină magie. Vă aşteptăm şi la un atelier de magie în care puteţi învăţa trucuri şi cumpăra aparate de magie prin care puteţi deveni „magicianul ucenic” şi astfel vă puteţi distra alături de familie, prieteni sau colegi.

Vom prezenta, şi la Câmpulung, aşa cum prezentă în turneul nostru prin ţară, un show pentru întreaga familie. Un spectacol de magie după care, cu siguranţă, fiecare îşi va dori propria magie. Un spectacol de Magie live nu este asemenea unuia văzut la televizor sau pe Internet. Aşadar vă aşteptăm la Duelul Magicienilor!”, ne-a precizat unul dintre magicieni, Magicianul Mario.

Biletele se găsesc la sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor C. D. Aricescu Câmpulung (fost Club ARO) sau se pot face rezervări la numărul de telefon: 0752164457.

Preţul unui bilet este de 20 lei pentru copii şi 30 lei pentru adulţi.

1 COMENTARIU

  1. De ce nu faceți reportaj și demersuri in legătură cu racordarea la gaze a cartierului Grădiște….strada Ion Antonescu…..sânt blocuri in care locatarii își riscă viața incalzinduse cu sobe improvizate ..și umilinduse cu conditii ca in evu mediu…cărând lemne pe scări in apartamente…….nu se poate așa ceve în anul 2019….stat european…….cu fonduri de la uniune pe care nu sânt in stare să-i acceseze edilii. Faceți acest demers….Mulțumesc anticipat !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.