Din „liberi în acvariu” la „închişi în borcan”! „Rechinii” musceleni mandate de arest preventiv şi propunere de confiscare a averilor nejustificate!

Pescuiţi de oamenii legii ca fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, cei 23 de „rechini”prostituate musceleni au primit din partea judecătorilor câmpulungeni mandate de arestare preventivă pe 30 de zile.

Din cercetările procurorilor a reieşit că, în perioada 2008 – 2016, persoanele vizate ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în state ale Uniunii Europene.

Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut peste 3.000.000 de euro.

Cei 23 de „rechini” reţinuţi sunt:

Petru Raia (Inu), Cătălin Ionuţ Bejan, Florin Oprea (Raţă), Florin Lungu, Bogdan Constantin Stroe, Alexandru Ionuţ Gaşcu, Robert Georgian Lungeanu, Nicolae Marius Cezar Dragnea, Cristian Preda, Florin Alexandru Costea (Negrilă), Samir Eusebi Lăcătuş, Claudiu Mihail Enache, Mădălin Robert Costea, Claudius Dumitrescu, Valentin Rădulescu, Sorin Nicolae Marta Olteanu, Ionuţ Cosmin Năstăsoiu, Viorel Dâmbu, Bogdan Petre Pîrlici, Răzvan Mihai Badiu, Adrian Ionuţ Preda, Bogdan Marian Preda şi Mihai Eduard Lică.

Totodată, neoficial, am putut afla că procurorii au solicitat instanţei de judecată şi confiscarea bolizilorparcul-auto-format-ad-hoc-dupa-descinderile-de-la-campulung-36 aflaţi, deja, în custodia oamenilor legii, dar şi confiscarea vilelor şi a altor bunuri obţinute din proxenetism.

De amintit că, în urma descinderilor de miercuri, 05 octombrie 2016, din municipiul Câmpulung şi trei comune limitrofe (Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel), oamenii legii au ridicat în vederea cercetărilor: 25 de autoturisme, o motocicletă, aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur, 82.000 de euro, 19.100 de lei, 18 ceasuri şi 114 volane auto. De asemenea poliţiştii au ridicat un pistol de calibru 9 mm şi 6 cartuşe, deţinute ilegal.

Citeşte şi: https://www.ziarexclusiv.info/comunicate-de-presa/video-si-galerie-foto-economia-subacvatica-campulungului-colaps-dupa-ce-mascatii-au-pescuit-zeci-de-rechini-si-bolizi-de-lux/

Hotărârea instanţei Judecătoriei Câmpulung din data de 06 octombrie 2016:

 Încheiere finală (dezinvestire) – nr. 1
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. RAIA PETRU, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 2. OPREA FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 3. BEJAN IONUŢ-CĂTĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 4. DRAGNEA CEZAR MARIUS NICOLAE, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 5. PREDA CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 6. STROE CONSTANTIN BOGDAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, de la 06.10.2016 la 05.11.2016 inclusiv; pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 7. GAŞCU IONUŢ ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 8. RĂDULESCU VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 9. NĂSTĂSOIU COSMIN-IONUŢ, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 10. DÂMBU VIOREL, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 11. PÎRLICI PETRE BOGDAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 12. COSTEA ROBERT MĂDĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. 13. ENACHE MIHAIL-CLAUDIU, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 14. COSTEA ALEXANDRU FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 15. OLTEAN MARTA NICOLAE SORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 16. DUMITRESCU CLAUDIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 17. LUNGEANU GEORGIAN-ROBERT, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 18. BADIU MIHAI RĂZVAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 19. LUNGU FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 20. LĂCĂTUŞ EUSEBI SAMIR pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 21. PREDA IONUŢ ADRIAN, fără obligaţii militare, fără antecedente penale, posesor al C.I seria AZ nr.039397, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 22. PREDA MARIAN-BOGDAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; 23. LICĂ EDUARD MIHAI, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţii prezenţi şi pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţii lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.10.2016, ora 22:00

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.