Joi, 25 octombrie  2018, de la ora 10.00, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, va fi aprinsă „Flacăra Centenarului” pentru a cinsti memoria eroilor care s-au jertfit pe frontul Primului Război Mondial și pentru a le aduce recunoștință veșnică.

Zonă în care s-a înregistrat prima jertfă dată de Armata Română în Primul Război Mondial, pe culoarul Rucăr – Bran locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, cel care se afla, la momentul morţii, în fruntea soldaţilor din Regimentul 30 Dorobanţi „Muscel”. Pentru sacrificial său, dar și a celorlalți eroi căzuți în Primul Război Mondial a fost ridicat Mausoleul de la Mateiaș, cel mai mare monument din această parte a Carpaților. În acest edificiu își găsesc odihna veșnică 483 de soldați și ofițeri, iar cele 31 de plăci de marmură de pe pereții criptei cuprind numele tuturor celor 3.100 de eroi români ce au căzut în luptele pentru apărarea plaiurilor argeșene, muscelene și naționale. Programul evenimentului va cuprinde, pe lângă ceremonialul militar, aprinderea Flăcării Centenarului la Mausoleu, înmânarea unor medalii centenare, precum și lansarea filmului documentar având ca subiect Mausoleul Mateiaș – „Dorobanții de Muscel și Argeș” – film realizat de Lucia Hossu Longin, începând cu ora 13.00, la Sala Mare a Primăriei Municipiului Câmpulung.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.