Ca în fiecare an, Garnizoana Câmpulung va organiza activităţi menite să amintească şi să cinstească lupta şi jertfa Armatei Române. Astfel, militarii din Garnizoana Câmpulung invită muscelenii în data de 25 octombrie 2017, ora 10.00, la ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, desfăşurată la Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare – Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş – monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916 – 1918.

Ceremonia militară şi religioasă va fi urmată de Expoziţia cu tematică tradiţii militare, organizată de Muzeul Municipal Câmpulung în colaborare cu Administraţia publică locală şi Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, iar începând cu orele 19.00, militarii batalionului vă invită la retragerea cu torţe pe itinerariul Parcare LIDL – Piaţa Primăriei – Piaţa Jurământului – unitate.

La activitate vor participa oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare în activitate, în rezervă şi retragere, veterani de război, şi corespondenţi ai mass-media.

* * *

             Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.