Câmpulungul borfaşilor! Ziua în amiaza mare se fură ca-n codru!

Se întâmplă la Câmpulung unde în numai ultimele câteva zile, am aflat noi, că ziua în amiaza nişte indivizi – borfaşi fără teamă sau ruşine, că nici măcar hoţi sau tâlhari nu le putem spune, au luat o bancă din curtea unei instituţii de învăţământ şi ghivecele cu flori de pe scările unor blocuri.

Banca a fost furată la lumina zilei din curtea Colegiului Naţional Dinicu Golescu. După ce au rupt gardul cât să se poată strecura în curtea şcolii, indivizii (surprinşi se pare şi de camerele de supraveghere) au luat o bancă din lemn, pe care chiar s-au chinuit să o scoată prin porţiunea de gard ruptă şi duşi au fost, dar duşi la pas de defilare.

La fel s-a întâmplat şi cu ghivecele puse de câmpulungeni la ferestrele de pe scările blocurilor, pentru a-şi înfrumuseţa şi spaţiile comune. În acest caz a fost vorba de un individ, cunoscut ca fiind certat cu legea şi care, deşi a fost fugărit de femei în vârstă, a mai avut tupeul nemărginit de a se reîntoarce pentru a mai lua şi ce a lăsat în urmă.

Acestea sunt cazuri despre care am aflat pe surse şi pe care am reuşit să le şi confirmăm. Dar câte astfel de incidente au mai avut loc fără a fi sesizate poliţiştilor sau despre care nici nu s-a vorbit?

Şi cum faptele exemplificate au avut loc în zone publice, în locuri monitorizate video şi ziua în amiaza mare, în caz mai există şi problema celor ce sunt martorii unor astfel de evenimente şi care consideră că e mai bine să lase să treacă totul ca neobservat… .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.