
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Richard din Câmpulung, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a izbit gardul unei gospodării și s-a răsturnat în curtea unei case.
În urma accidentului, conducătorul autoturismului și doi pasageri, o fată de 17 ani și un bărbat de 25 de ani, au fost răniți.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.