
Municipiul Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea a două funcţii contractuale vacante de agent de pază (paznic), din cadrul Serviciului Poliţiei Locale – Compartiment Ordine, Linişte Publică şi Paza a Bunurilor, pe perioada nedeterminată, cu următoarele condiţii:
– vechime în muncă: minim 1 an;
– studii generale atestate cu diplomă de absolvire;
– să fie apt medical pentru exercitarea funcţiei de agent de pază cu aviz psihologic;
– să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
– să fie atestat profesional, potrivit prevederilor Legii nr. 333 / 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
– data limită de depunere a dosarelor: 13.12.2017, orele 15.00;
– selecţia dosarelor şi afişarea: 14.12.2017 – 15.12.2017;
– proba scrisă: 21.12.2017, ora 11.00;
– interviul: 28.12.2017, ora 11.00.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.