
De la finele săptămânii trecute, comuna musceleană Lerești are una dintre cele mai moderne piețe agroalimentare din județul Argeș.
Este o investiție mai mult decât necesară atât pentru producătorii din Lerești, cât și pentru cei din localitățile limitrofe.
Proiectul a fost finanțat din bugetul local al comunei Lerești, dar și cu sprijin financiar de la Consiliul Județean Argeș.
Deschiderea Pieței Voinești a avut loc în prezența a sute de persoane, atât producători, cât și cumpărători. Slujba religioasă fiind oficiată de un impresionant sobor de preoți, mult mai mulți decât la orice alt eveniment recent.
Din partea Consiliului Județean Argeș, alături de primarul localității Marian Toader, au fost prezenți președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public al județului Marius Cristian Puiu.
“Am realizat un vis al nostru, al tuturor, de a avea condiții civilizate pentru comercializarea produselor din această zonă. Ne-am dorit foarte mult ca producătorii locali, cei care comercializează produse precum carne, lactate, brânzeturi, legume, fructe, produse apicole, produse de panificație să aibă o posibilitate de a-și vinde marfa” – Marian Toader, primar comuna Lerești.
“Sfinți părinți, mulțumim pentru această frumoasă slujbă! Ultimele evenimente mă fac să mă reîntorc la spusele poetului nostru național – “BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ESTE MAMA NEAMULUI ROMÂNESC”. Prea în ultimii 30 de ani am plecat spre alte zări! Cred că este momentul să ne reîntoarcem la credința noastră, la munca noastră, la eforturile noastre pentru mai bine, materializate aici prin această frumoasă piață unde cetățenii din județul Argeș vor avea posibilitatea să-și desfacă produsele naturale. Să ne întoarcem către credință, către produsele noastre, către istoria acestui neam, pentru că numai așa vom putea avea viitor. Dumnezeu să ne îndrume pașii spre mai bine!” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
“Prezența noastră, a celor de la Consiliul Județean Argeș, nu este deloc întâmplătoare. Și prin cofinanțarea acestui proiect continuăm bunele relații și buna colaborare cu autoritățile locale din Lerești. Am contribuit cu 7 miliarde de lei vechi la construirea pieței alimentare, dar avem mult mai multe colaborări, inclusiv pe drumuri, alimentare cu apă. Există un parteneriat durabil, stabil, între Consiliul Județean și Primăria Lerești Argeș, cu domnul primar Marian Toader, și cu parlamentarii de Argeș. Să dea Dumnezeu ca vremurile ce vin să ne permită să continuăm aceste lucruri bune, în sprijinul și în beneficiul cetățenilor, nu doar a celor din Lerești sau din județul Argeș, ci și din județele învecinate. Avem aici și producători din județele vecine care au venit să își vândă produsele la Lerești. Sărbători fericite!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
“Este o onoare și o bucurie pentru mine să fiu astăzi la Lerești. Mă bucur că datorită acestei piețe o parte din locuitorii din nordul județului vor avea o șansă în plus să mănânce românește, proaspăt, bun, din truda pământului, din trupa producătorilor din zonă. Îmi doresc ca România să rămână România piețelor deschise pentru micii producători. Îmi doresc ca tot mai mulți producători să aibă unde să își vândă marfa, dar mai ales cât mai mulți români să aibă de unde să mănânce sănătos.” – Simona Bucura Oprescu, deputat, președinte al Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților.
La eveniment au mai fost prezenți – deputatul Nicolae Pavelescu, subprefecții Ciprian Neculăescu și Bogdan Minciunescu, primari din zonă, șefi de instituții.
”Și…sigur ați mai auzit astăzi de nu știu câte ori și ori de câte ori ați avut ocazia să pășiți în comuna Lerești că…OMUL SFINȚEȘTE LOCUL! Realitate și mult adevăr! Și aș mai adăuga acum: dezvoltare și modernizare!
Astăzi, aici, momente unice pentru noi toți- frumosul se îmbină cu utilul, tradiția cu modernul…
Pentru o bună funcționare a societății este necesară crearea unor puncte comerciale deosebite. Comerțul este și va rămâne un mijloc de socializare, mai ales cel tradițional, bazat pe comunicarea directă.
Respect și admirație pentru cei implicați și pentru ceea ce s-a realizat! Vă felicit, domnule primar Marian Toader și la cât mai multe realizări! Sănătate tuturor și gânduri bune locuitorilor acestei comune model!” – subprefectul Ciprian Neculăescu.
Piața agroalimentară din Voinești, Lerești, are o suprafața totală construită de 544 mp. Sectorul de lactate și brânzeturi este dotat cu vitrine. De asemenea, pentru fiecare sector de lactate și brânzeturi, carne și pește, dar și cel agroalimentar (conserve, produse apicole, produse de patiserie sau orice alt produs preparat în gospodărie) a fost construită câte o cameră frigorifică. Piața este racordată la energie electrică și la rețeaua de gaze naturale, iar pentru încălzire a fost montată o centrală termică. Incinta pieței este dotată cu internet, astfel încât comercianții își pot conecta casele de marcat la rețeaua de internet. Nu lipsesc camerele video și sistemele de alarmă. Au fost amenajate vestiare și toalete special pentru comercianți. Piața agroalimentară din Lerești oferă comercianților și opt locuri de cazare. Au fost amenajate două dormitoare, cu câte patru paturi, fiecare dormitor fiind dotat cu duș.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.