
„Puţin strâmb, cam chel pe-o parte, ornamentat mai mult pe partea ce dă spre Piaţa Primărie, cu un arsenal de luminiţe puse doar central, mult mai frumos la lăsarea nopţii”… cam aşa ar putea fi descris în doar câteva cuvinte bradul de Crăciun din centrul municipiului Câmpulung.
Nu suntem cârcotaşi, însă pe timp de zi, se poate vedea foarte bine că ornamentele predomină numai pe partea din faţă, în timp ce partea din spate este împodobită doar de luminiţe. Mai mult, privit atent nu numai că ar sta să pice, dar îi mai lipsesc şi ceva crăci pe-o parte, acolo unde nu au fost prinse cu sârmă pentru a i se fac totuşi o formă când a fost montat. Imaginea de-a dreptul comică se mai estompează la lăsarea serii, atunci când instalaţiile luminoase dau totuşi un contur bradului cel mai fiţos din Câmpulung.
Obrazul autorităţilor locale privind împodobirea municipiului pentru sărbătorile de iarnă este spălat de suta de mii de luminiţe colorate ce îmbracă zona centrală şi o parte din străzi, precum şi apariţia nuferilor sclipitori răsăriţi în sensul giratoriu de la „Dinicu”, în intersecţia din Vişoi şi în Grădina Publică „Merci”.
Însă, putem spune că municipiul ar fi putut fi ornamentat cu puţin mai mult simţ estetic. Poate autorităţile locale, atunci când au cheltuit peste o sută de mii lei pentru luminiţe colorate, ar fi trebuit să pună în calcul un brad central numai din luminiţe. Dar, ca de fiecare dată municipiul Câmpulung este evidenţiat, şi în acest an, de unul dintre cei mai fiţoşi brazi de Crăciun, ba chiar şi cu crăcile cusute (a nu se înţelege cu sute ornamente!).
Totuşi, una peste alta, copiii se bucură, se bucură necomparând frumuseţea brazilor din alte municipiu, chiar comune.
[wzslider info=”true” lightbox=”true”]
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.