Video! A furat două telefoane de la un Amanet din Piteşti şi a încercat să le amaneteze la Câmpulung unde a fost prins şi încătuşat de poliţişti

Miercuri seară, un tânăr, de abia devenit major, se pare că din localitatea Davideşti, a furat două telefoane Samsung S9+ de la un Amanet din Piteşti.

Proprietarii respectivei Case de Amanet au lansat un  anunţ în presa judeţeană şi pe o reţea de socializare, anunţ însoţit de imagini cu tânărul care a comis furtul. Fiind sesizată şi Poliţia în acest sens.

La o zi după furt, joi, 28 noiembrie a.c., tânărul, îmbrăcat chiar şi în aceleaşi haine, a încercat să lase, la o Casă de Amanet din Câmpulung, cele două telefoane furate. Lucru ce i-a adus ghinion, pentru că a fost recunoscut de către administratorul Amanetului, care a anunţat imediat Poliţia.

Scenele derulate în numai câteva minute au fost ca-n filme, pentru că, înainte ca administratorul Casei de Amanet să apeleze la 112, tânărul, speriat a încercat să îl mituiască  spunându-i că îi dă un lanţ din aur de 30 grame, pe care îl avea la gât, şi îi lasă şi telefoanele cadou numai să nu cheme Poliţia.

Oamenii legii l-au încătuşat pe tânăr şi l-au dus la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.