Tineri excelenţi pentru Argeş

Miercuri, 13 iunie 2018, în prezenţa a 200 de tineri, Teatrul „Al.Davila” din Piteşti a găzduit cea de a VII-a ediţie a evenimentului „Tineri pentru Argeş”, organizat de Organizaţia Piteşti a Partidului National Liberal. Proiectul, iniţiat de tinerii liberali în urmă cu 7 ani, îşi propune să promoveze tineri care au demonstrat excelenţa în diverse domenii, precum: sport, cultură, învăţământ, antreprenoriat, mediul politic.

În cadrul spectacolului au fost premiaţi 3 elevi cu rezultate la olimpiadele şi concursurile naţionale de istorie, latină și limba română:

MANDA  IULIA – Colegiul Național „Ion C. Bratianu”,

POPESCU SILVIA –  Colegiul Național „Ion C.Brătianu”

DINCĂ RADU – Colegiul Național „Zinca Golescu”.

Radu Perianu, preşedinte PNL Piteşti : „Încercăm să aducem excelenţa în faţa tuturor – la propriu, pe scena Teatrului „Al. Davila”, pentru că dorim să promovam meritocraţia reală. În primul rând aş spune că, mai mult ca oricând, e nevoie să-i lăudăm pe aceşti copii, să le facem cunoscute realizările. Tinerii din Argeş trebuie să vadă cu adevărat că aceasta este calea spre succes, iar exemplele negative pe care le văd câteodată la televizor – poate mai des decât altădată, sunt regretabile şi intolerabile. Aş mai adăuga şi că tinerii, atât cei care performează, cât şi colegii lor, trebuie să simtă aprecierea şi beneficiile ei şi să găsească astfel puterea de a se depăşi pe ei înşişi. Indiferent că o facem într-o sală de teatru sau pe un stadion, cu condiţia să nu încercăm să ne asumăm merite care nu ni se cuvin şi să nu aşteptăm recunoştinţa nemeritată, este şi rolul nostru, al politicienilor, să construim  cadrul, <<scena>> care să permită recunoaşterea eforturilor lor. Nu în ultimul rând aş încheia prin a spune că am speranţa sinceră că tot mai mulţi tineri excelenţi să îşi facă simţită prezenţa şi în politică, indiferent de opţiunea agreată.

Pentru întreaga activitate şi importanta contribuție adusă culturii în județul Argeș, în cadrul evenimentului i-a fost înmânată o diplomă de excelență și profesorului Lucian Costache, cunoscut atât pentru rezultatele elevilor pe care i-a îndrumat, cat şi pentru numeroasele premii și distincții primite dintre care amintim Premiul ”Gheorghe Lazăr I” și Premiul Olimpicii României”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.