Se întâmplă în România anului 2016! Un „mini Auschwitz” descoperit la Berevoiești

Sclavagism, persoane cu dizabilități, copii, femei și tineri în lanțuri, acuzații de exploatare sexuală, defrișări de pădure, cerșetorie, răpire, sunt doar o parte din cuvintele ce pot fi folosite vizavi de ceea ce au putut descoperii oamenii legii, azi, la Berevoiești.

Miercuri, 13 iulie 2016, un nou scandal a luat amploare în zona Muscelului, la Berevoiești.

Dis de dimineață,Berevoiesti (2) procurorii DIICOT – ST Pitești au început un număr de 40 de percheziții domiciliare pecomunei Berevoiești, din judetul Arges, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea mai multor grupuri infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2008 și până în prezent s-au constituit mai multe grupuri infracționale organizate structurate pe baza relațiilor de familie, care au recrutat un număr de aproximativ 40 de persoane minore și majore, prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vadită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilități fizice sau psihice, cu situații materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci și îndeplinirea de servicii în mod forțat și prin obligarea la practicarea cerșetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire și de lipsire de libertate.
În unele cazuri victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări și autogări) sau chiar din propriile locuințe și ulterior transportate de către membrii grupurilor infracționale la domiciliile lor, unde aceștia prin constrângere forțau victimele să efectueze zilnic diverse munci și activități atât în gospodăriile suspecților, cât și în proximitatea localității, respectiv: să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localității și să transporte masă lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecților pe care le foloseBerevoiesti (1)au pentru a se deplasa în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantitățile de lemne sustrase.
Modalitățile de constrângere exercitate de către suspecți, metode prin care victimele erau forțate să presteze muncile respective, constau în amenințări repetate și regulate și lovituri aplicate victimelor în mod repetat și regulat cu palmele, pumnii, picioarele, biciul și diverse obiecte contondente, persoanele vătămate fiind aduse în stare de aservire și lipsire de libertate în condițiile în care acestea erau supravegheate permanent de către membrii grupurilor. De cele mai multe ori victimele nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi de mâncare, erau legate (cu lanțuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopții pentru ca acestea să nu poată fugi, iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbrăcate complet și udate alternativ cu apă rece și caldă; erau legate de mâini și picioare și puse să mănânce de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecților, li se arunca mâncarea pe jos, etc). Există suspiciunea că unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual.
În cauza a fost începută urmărirea penală față de un număr de 40 de persoane care vor fi aduse la sediul DIICOTBerevoiesti (3) ST Pitești în vederea audierilor.
Acțiunea a fost organizată cu sprijinul BCCO Pitești, BCCO Craiova Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș și Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova Frații Buzești. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale și Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”, se arată în comunicatul DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.