Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că în urma contestaţiei formulată de statul român instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu.

“Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu și pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro.
Este o decizie așteptată de Ministerul Justiției și de statul român, care face constant eforturi pentru aducerea fugarilor în țară.
Hotărârea nu este definitivă, poate fi atacată. Mulțumesc colegilor de la Ministerul Justiţiei, ANP, instanței de executare şi tuturor autorităţilor care şi-au adus aportul pentru ca aceasta să fie soluţia.
Până la jumătatea lunii iunie au fost aduși în țară 383 de fugari.
Clasamentul țărilor din care au fost aduși cei mai mulți este condus de Marea Britanie, urmată de Germania și Italia.
Reamintesc că Legea fugarul plătește este în vigoare din 7 iunie. Începând cu această dată, toți fugarii vor fi obligați să suporte costurile aducerii lor în țară. Între timp, este așteptată decizia Curții Constituționale privind legea prin care sustragerea de la executarea pedepsei este asimilată infracțiunii de evadare.”, se arată în anunţul făcut de Alina Gorghiu, ministra Justiției.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.