LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!

Pentru că cei mici reprezintă viitorul, este necesar să le oferim o educație sănătoasă, un mediu sigur și multă iubire.

Instituțional, încercăm să fim alături de copii la tot pasul, prin structurile special create (Biroul Sigurață Școlară, Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității, polițiștii de proximitate, polițiștii rutieri etc.), care să le prezinte pe înțelesul lor, informații privind formarea unui comportament responsabil.

Dar, dincolo de partea formală, polițiștii sunt și ei părinți, poate mult prea grijulii, prin prisma meseriei, dar cu un rol clar în dezvoltarea aspirațiilor propriilor copii și nu numai.

Toți am fost copii și ne imaginam că salvăm lumea. Astăzi, într-un context mondial dificil, avem datoria să ne protejăm copiii, să ne protejăm viitorul.

Este greu să fii părinte polițist, să iei parte la evenimente care să te afecteze emotional, să nu fii alături de familie în anumite momente, însă este greu să fii și copilul unui om cu o astfel de meserie.

Dar astăzi, mai mult ca oricând, este ziua lor, a copiilor, pe care le-o dedicăm și pe care încercăm să le-o facem mai frumoasă.

La mulți ani, dragi copii! Păstrați-vă inocența și bucurați-vă de frumusețea copilăriei!

Comunicat al IPJ Argeș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.