La data de 23 noiembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară și 20 de mandate de aducere, în județul Argeș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism și spălarea banilor.

“Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2021, patru persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat o alta, în scopul exploatării sexuale a mai multor persoane, atât în România, cât și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii.

Veniturile obținute din exploatarea sexuală au fost, în cea mai mare parte, însușite de membrii grupului infracțional și folosite la achiziționarea unor bunuri, prin persoane interpuse, în scopul ascunderii originii ilicite a sursei banilor.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea se realizează cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, a comunicat IPJ Argeş. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.