În data de 25 ianuarie, a avut loc prima ședință a Consiliului director al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOA) Argeș, pe anul 2017.

„Pe ordinea de zi a ședinței, pe lângă temele obișnuite, s-a regăsit și problema cu care se confruntă tot mai mulți agenți economici în prezent: resursa umană cu un nivel de calificare corespunzător.

            În ultimii ani, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș s-a implicat activ în acest domeniu, atât prin centrul propriu de formare profesională, precum și prin participarea activă în Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social Pentru Formarea Profesională, ce funcționează în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

            Astfel, la ședința ce tocmai a avut loc, a fost invitat și a participat domnul Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, care a prezentat o radiografie la zi, la nivel local și național, a învățământului liceal, filiera tehnologică, și a învățământului profesional de 3 ani.

Reprezentanții AOA Argeș au subliniat dificultățile cu care se confruntă în ceea ce privește găsirea și atragerea personalului direct productiv, cu un nivel corespunzător de calificare. S-a identificat astfel, o reticență a tinerilor de a accesa învățământul profesional și tehnic, în ciuda avantajelor oferite, atât de stat, cât și de agenții economici direct implicați în susținerea claselor cu diverse specializări.

            Una din următoarele inițiative ale AOA Argeș o reprezintă întâlnirea cu parlamentarii de Argeș, iar o temă importantă a ce se dorește a fi abordată este înaintarea de propuneri concrete care contribuie la dezvoltarea de politici naționale care să crească atractivitatea învățământului profesional și tehnic, precum și a învățământului dual.”, se menţionează în comunicatul AOA Argeş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.