Instituţia Prefectului estimează că peste zece mii de argeşeni vor face cozi interminabile la Serviciul Înmatriculări pentru a-şi înscrie autoturismele odată ce-au scăpat de timbrul de mediu.

Totul în condiţiile în care începând cu data de 01 februarie a.c., prin intrarea in vigoare a Legii nr.1/2017, a fost eliminat timbrul de mediu ce se achita pentru înmatricularea vehiculelor.

„Estimăm că începând din data de 01 februarie a.c, vom avea un aflux de cetăţeni la ghişee în vederea înmatriculării definitive a vehiculelor.

Din datele şi informaţiile pe care le deţinem vor fi în jur de 10.000 de persoane care vor veni să-şi înmatriculeze definitiv maşinile. Este vorba de cele aduse din străinătate pentru care s-au emis deja numere provizorii de circulaţie.

La acestea se adaugă alte persoane (peste 5000) care vor veni să-şi înmatriculeze definitiv maşinile înmatriculate în Bulgaria sau cele care au cumpărat maşini în ultimii ani, iar acestea au rămas  înmatriculate pe numele vânzătorului.

La această problemă se adaugă numărul mare de cetăţeni care vin să-şi preschimbe permisele de conducere (cca 300 pe zi). Aici avem un număr mare de persoane întrucât acum 20 de ani, începând cu 1996-1997, fostele carnete de conducere au fost înlocuite cu  permisele plastifiate în formatul actual.

În aceste condiţii am luat mai multe măsuri pentru a evita aglomerarea şi cozile de la ghişee.

Astfel, ghişeul de programare pentru examinare şi solicitare de obţinere a permisului de conducere a fost mutat în zona sălii de examinare, intrarea făcându-se dinspre clădirea BCR.

În această situaţie am câştigat un ghişeu care va deservi activitatea de la preschimbare permise de conducere (în total avem acum 3 ghişee).

De asemenea, la finele lunii ianuarie 2017 am finalizat  montarea unui sistem electronic de atribuire bonuri de ordine, ce va fi funcţional din data de 01 februarie 2017, aşa încât să evităm cozile inutile de la ghişee.

În plus, lucrătorii Serviciului vor rămâne şi după program până vor soluţiona toate cererile cetăţenilor primite în acea zi.

Deşi vom avea program zilnic între 12.00 – 15.00, sperăm ca toate aceste măsuri să contribuie la evitarea aglomeraţiei din zona de relaţii cu publicul a Serviciului şi să facem faţă acestei situaţii.”, se precizează în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului – judeţ Argeş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.