Grave nereguli în dosarele de ajutor social ale stăpânilor de sclavi de la Berevoeşti

Reprezentantul Guvernului în Argeş, prefectul Cristian Soare, a scos la lumină noi date şocante descoperite în urma verificărilor făcute în cazul stăpânilor de sclavi de la Gămăceşti – Berevoeşti.

            În urma controalelor la sânge făcute la primăria comunei Berevoeşti s-a constatat căBerevoiesti (3) unii dintre stăpânii de sclavi, beneficiari de ajutoare sociale din parte statului (în baza Legii 416) erau „avuţi”. Aceştia se înfruptau din banii statului cu toate că deţineau cont la bancă mai mare de 3.000 lei, bolizi de lux şi autoutilitare pentru transportul materialului lemnos.

Prefectul a anunţat că Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială se va ocupa de recuperarea ajutoarelor sociale obţinute ilegal de rromii în cauză, urmând a se găsi şi persoanele ce se fac direct vinovate de întocmirea dosarelor cu nereguli.

„Legat de controlul la Berevoesti v-am informat ca am extins verificările pentru a urmări dacă cele 14 persoane beneficiare de ajutor social aveau dreptul să primească aceste ajutoare.

Controlul nu a fost încă finalizat, însă din verificări a rezultat că 3 dintre beneficiari deţineau autovehicule utilitare, iar alţi 2 conturi bancare mai mari de 3.000 lei si, prin urmare, potrivit legii, aceştia nu aveau dreptul la ajutor social. Prin urmare, vom transmite aceste date la AJPIS pentru a efectua demersuri de sistare a ajutorului social şi recuperarea sumelor încasate necuvenit.”, a precizat prefectul Cristian Soare în cadrul conferinţei de presă săptămânală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.