UPDATE ora 17.40 – Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Astăzi, 10 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă (trei acte materiale) și au reținut o femeie de 44 de ani, din Pitești.

”Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai a.c., femeia, în calitate de angajată a unei instituții care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, ar fi agresat fizic minori pe care îi avea în grijă.

În ziua de 10 mai a.c., după administrarea probatoriului, cea în cauză a fost reținută pentru 8 ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.”, precizează IPJ Argeș.

În același timp, Primăria municipiului Pitești a transmis că la nivelul instituției din subordine,  respectiv Direcția de Asistență Socială, a fost demarată cercetarea disciplinară prealabilă anchetei penale.

”Referitor la cazul investigat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 de Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, vă comunicăm faptul că salariata în funcția de educator puericultor în Creșa nr. 6 Trivale se afla, la data demarării anchetei penale, și în anchetă administrativă.

De îndată ce a luat la cunoștință  despre presupusele agresiuni fizice și verbale asupra copiilor, în data de 26 aprilie 2022, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești a inițiat toate  demersurile legale de investigare a situației, prin demararea anchetei disciplinare prealabile, și a oferit părinților tot sprijinul pentru stabilirea adevărului și luarea măsurilor administrative prevăzute de lege! Cercetarea disciplinară prealabilă anchetei penale a fost demarată la nivelul instituției, ca urmare a sesizării formulate chiar de șeful Serviciului Creșe Pitești.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești ne-a transmis Ordonanța 2250/P/2022, în care se precizează și faptul că: “ pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte și obligația de a nu exercita profesia de educator puericultor și să nu desfășoare vreo activitate care implică controlul direct și sistematic cu persoane minore”. În baza măsurilor dispuse de organele competente, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitesti poate dispune încetarea contractului de muncă al salariatei”.

Foto descriptiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.