Al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, în dimineața zilei de miercuri, în țară. La toate acestea se adaugă și sprijinul eMAG, care a donat un număr considerabil de măști de protecție.
ISU Argeș vine în ajutorul colegilor din sistemul sanitar din județ. Astfel, pompierii argeșeni s-au întors miercuri seară cu un camion încărcat cu măști chirurgicale și combinezoane.
ISU Argeș a avut și misiunea de a distribui achizițiile publice făcute de către O.N.A.C., combinezoane, măști cu protecție ridicată (FFP2 și FFP3), precum și dezinfectant, destinate personalului SAJ Argeș, UPU Argeș, DSP Argeș, Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești și al Spitalelor: Județean de Urgență Pitești, Pediatrie Pitești, Mioveni, Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești.
Măștile simple cu 3 pliuri donate de eMAG au fost date spre distribuire prin intermediul C.A.S. Argeș pentru medicii de familie și prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, pentru centrele de îngrijire ale persoanelor vârstnice și pentru bolnavi cronici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.