Luni, 29 mai 2017, începând cu ora 13.00, la Muzeul Municipal Curtea de Argeș va fi prezent Alteța Sa Regală Principele Radu al României, pentru a-şi lansa cartea – album „Povestea Castelului Peleş”.

Un eveniment ce poartă semnăturile Muzeului Municipal Curtea de Argeş și Curtea Veche Publishing.

„La eveniment, va lua cuvântul, alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu, domnul Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” din Piteşti. Oficiile de gazdă vor fi făcute de domnul Ştefan Dumitrache, director al Muzeului Municipal Curtea de Argeş.

Evenimentul va avea loc în Sala Basarabilor. Prezentarea cărţii va fi urmată de o sesiune de autografe. Lansarea cărții este posibilă cu sprijinul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeș.

Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.”, menţionează organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.