
În noiembrie 1899, o argeșeancă ce considera că școala este temelia societății pentru o Românie puternică și modernă donează „Ministerului Instrucţiunii Publice” o moșie de 800 pogoane, numită Funia Domnească (în comuna Teiu, judeţul Argeş) şi o pereche de case destinate „Şcolii Profesionale de Fete” ce luase fiinţă la data de 6 septembrie 1897. Imobilul se situa în strada Târgul de Afară (apoi Târgul din Vale), la numerele 5-7, astăzi strada Maria Teiuleanu din Pitești şi era format din două case cu etaj. Prin această donaţie Maria Teiuleanu a dorit să păstreze vie memoria fiului său Constantin I. Teiuleanu, student la „Facultatea de Drept” din Paris, copil de excepţie, dar care a pârjolit inima mamei sale prin dispariţia lui, la numai 21 de ani (1862-1883). Maria Teiuleanu nu și-a dorit decât ca şcoala să îi poarte numele, iar după dispariţia sa, cavoul familiei să rămână sub îngrijirea conducerii şcolii.
Așa a luat ființă Colegiul Economic “Maria Teiuleanu”, o unitate de învățământ de prestigiu din județul Argeș.
Ieri s-au sărbătorit 123 de ani de existență a colegiului și s-au comemorat 100 de ani de la trecerea în neființă a Mariei Teiuleanu. Cadrele didactice, elevii, foști profesori și oficialitățile județene au asistat la slujba de pomenire a Mariei Teiuleanu, fiind comemorați și dascălii colegiului trecuți în neființă.
”Anii de liceu, cei mai frumoși ani!
Astăzi (n.red.ieri, 29.11.2022) sărbătorim ziua Colegiului Economic Maria Teiuleanu, 123
de ani de învățământ economic la Pitești, și comemorăm 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mariei Teiuleanu.
În noiembrie 1899, femeia cu suflet mare Maria I. Dumitru Teiuleanu și-a donat moșia și casele Ministerului Instrucțiunilor Publice pentru susținerea Școlii Profesionale de Fete.
De atunci, în clădirea pe care a donat-o, mii de fete și, ulterior, băieți, au primit lumina educației, au învățat o meserie datorită căreia au putut să își facă un rost.
Astăzi am fost emoționată de revederea unei părți a dascălilor mei, am retrăit amintirea anilor de liceu, m-am gândit cu respect la profesorii plecați prea devreme – domnul director Boiangiu, doamna profesor de Economie Maria Șularu, doamna dirigintă Liana Ștefan.
M-am bucurat să constat că liceul meu rămâne un liceu cu rezultate foarte bune atât la examenele naționale, cât și la competițiile naționale și internaționale de învățământ economic.
Profesori inimoși continuă să ducă mai departe testamentul Mariei Teiuleanu. Administrația municipiului Pitești, condusă de primarul Cristian Gentea, a făcut din Colegiul Economic un Colegiu îngrijit și atractiv, un Colegiu cu bază materială competitivă și modernă.
Reputația Colegiului Economic Maria Teiuleanu i-a adus astăzi împreună cu dascăli și elevi ai liceului pe primarul municipiuiui Pitești Cristian Gentea, pe vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Dumitru BUGHIU, pe Mihaela Diaconu, președinte al Senatului Universității din Pitești, pe Adrian Sămărescu, prodecan al Universității din Pitești, pe Mihaela Asandei, decan al Universității Constantin Brâncoveanu.
Nu există mărturie mai puternică a faptului că la “Economic” se face carte decât faptul că astăzi am întâlnit foști absolvenți ai Colegiului care acum sunt profesori universitari care au acum atât fii, cât și nepoți elevi ai aceleiași unități de învățământ!
Așa cum am spus: Cei mai frumoși ani rămân anii de liceu!”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.