Ordinul European al Cavalerilor Vinului, Legatul Pitești, va organiza sâmbătă, 06 mai 2017, Ceremonia de Acreditare de noi membri, evenimentul constituind o nouă ocazie de promovare internațională a municipiului reşedinţă de judeţ Argeş.

Ordinul European al Cavalerilor Vinului este una dintre cele mai puternice organizaţii culturale, numărând peste 5.000 membri în 27 țări.

„Manifestările se vor desfășura conform ceremonialului specific Ordinului, după următorul program:

Ora 15.45 – Întâlnirea participanţilor în Piața Vasile Milea (Prefectura Pitești)

Ora 16.00 – 16.30 – Deplasare în formaţie pe traseul Piața Vasile Milea – Primăria Pitești pe bulevardul pietonal, însoţiţi de Fanfara Argeşul și de cavaleri călare

Ora 16.30 – 16.45 – Întâmpinarea cavalerilor de cãtre oficialitățile Primăriei Pitești

Ora 16.45 – 17.45 – Ceremonia de acreditare a noilor membri în Sala de Festivităţi a Primăriei Pitești

Ora 17.45 – 18.00 – Final de ceremonie (felicitări, şampanie, fotografii de grup).

Ceremonia se va încheia la Restaurantul Cornul Vânătorului. În cadrul ceremoniei de seară, membrii Ordinului din Legatul Pitești și invitații acestora, vor participa la o licitație organizată în vederea dezvoltării unui proiect caritabil. Sumele rezultate în urma licitației vor fi virate direct către MagiCAMP Pucioasa (tabăra pentru copiii bolnavi de cancer).

Mulțumim celor care prin efortul personal s-au implicat în acest proiect și, totodată, îi invităm pe cei care vor să susțină acest proiect caritabil în continuare, să doneze în următorul cont:

Cont RON: RO 27 BTRL 0030 1205 A195 31XX

Banca: Banca Transilvania, Sucursala Pitești

Beneficiar: Ordinul European al Cavalerilor Vinului, Legatul Pitești

Vă mulțumim pentru prietenie și generozitate!.”, se precizează în comunicatul de presă emis de Legatul Pitești al Ordinului European al Cavalerilor Vinului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.