În foarte scurt timp urmează să fie aprobată „ORDONANŢA DE URGENŢĂ, A GUVERNULUI ROMÂNIEI, PENTRU STIMULAREA ÎNFIINŢĂRII DE NOI ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII″.

Este vorba de firme mici şi mijlocii care se vor înfiinţa după intrarea în vigoare a viitoarei Ordonanţe de Urgenţă, adică firme noi.

Acestea pot primi ajutoare de până la 200.000 lei (cca. 44.000 Euro) cu intensitate de 100%, deci fără contribuţie proprie din partea solicitantului.

Programul, denumit „START-UP NATION – ROMANIA″ prevede un număr maxim anual de  10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii care vor îndeplini condiţiile de eligibilitate ce vor fi prevăzute în actul normativ respectiv.

Viitorii antreprenori, care vor dori să acceseze aceste fonduri nerambursabile, vor trebui să fie absolvenţii unui curs de Competenţe Antreprenoriale sau Manager de Proiect, aşa cum se prevede în Proiectul de Norme Metodologice privind criteriile de admitere la finanţare.

În sensul celor de mai sus, vă facem cunoscut că, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş, organizează cursurile:

Competenţe Antreprenoriale (Preţ 300 lei/cursant)

 Manager de Proiect (Preţ 400 lei/cursant).

Menţionăm că aceste cursuri sunt acreditate de Autoritatea Naţională pentru Calificări, iar absolvenţii cursurilor vor primi certificate de absolvire sub egida Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii, cu recunoaştere naţională şi europeană.

Documentele necesare înscrierii se pot transmite la adresa de mail: cursuri.aoaarges@gmail.com şi sunt următoarele:

Copie CI;

Copie certificat de naştere;

Copie certificat de căsătorie (femei, dacă este cazul);

Copie ultima diplomă de studii (pentru cursul de Competenţe Antreprenoriale – minim diploma BAC; pentru cursul de Manager de Proiect – minim diplomă licenţă).

Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, vă stăm la dispoziţie.

Persoane de contact:

 Director,                                                     Coordonator Centru Formare Profesională,

 Marian Ioan Năstase                                 Gabriela Rădulescu

Tel. 0729.627.426                                      Tel. 0724.050.224

 

E-mail: cursuri.aoaarges@gmail.com ; aoaarges@gmail.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.