În contextul condițiilor specifice sezonului rece, angajații Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea desfășoară zilnic activități esențiale pentru siguranța și buna funcționare a lucrărilor hidrotehnice. Încă din primele ore ale fiecărei zile, echipele din teren acționează pentru menținerea exploatării în condiții optime.
“La primele ore ale dimineții, colegii noștri din turele de serviciu ale barajelor aflate în administrarea ABA Argeș-Vedea au început activitatea zilnică.
La barajul Budeasa (Sistemul de Gospodărire a Apelor Argeș), aceștia îndepărtează zăpada depusă pe echipamentele barajelor dar și pe căile de acces către acestea, pentru a asigura o funcționare optimă.
Indiferent de temperaturile exterioare, activitatea se desfășoară conform programului de exploatare.
ABA Argeș-Vedea aplică măsurile specifice sezonului rece, menite să garanteze exploatarea în condiții de siguranță a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare:
– verificarea stării tehnice și funcționale a echipamentelor hidromecanice
– controlul instalațiilor electrice, de automatizare și de încălzire
– verificarea surselor de alimentare cu energie electrică
– îndepărtarea obstacolelor care pot provoca îngrămădiri de sloiuri pe cursurile de apă
Programul pentru timp friguros va fi aplicat pe toată perioada sezonului rece.”, a anunţat ieri, ABA Argeş – Vedea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.