Joi, 17 mai, la Pitești, în Piața Vasile Milea, se va desfășura „CAMPANIA HIPERTENSIUNE 2018”, de ZIUA INTERNAȚIONALĂ CONTRA HIPERTENSIUNII ARTERIALE.

Cu această ocazie, argeșenii pot beneficia de consultații gratuite, cu profil cardiologic. La această campanie participă nume mari din domeniul medical, precum Prof. Univ. Dr. Maria Dorobanțu, medic primar cardiolog si medicină internă, membru al Academiei de Știinţe Medicale, membru corespondent al Academiei Franceze de Medicină, președintele Societății Române de Hipertensiune.

„Alegerea orașului Pitești este una emoțională. Eu am urmat clasele a VII-a și a VIII-a și liceul la Pitești, la Colegiul „Zinca Golescu”. Este perioada în care un adolescent, dacă are privilegiul de a avea profesori foarte buni, privilegiu pe care eu l-am avut, niciodată nu va uita acel loc, indiferent unde îl poartă viața. Sigur, aici am găsit și multă înțelegere din partea autorităților județene, care ne-au ajutat cu logistica acestui eveniment, în special domnului prof. dr. Dan Manu. Sper să vină cât mai mulți argeșeni care să-și măsoare tensiunea arterială. Este o acțiune care poate să se soldeze cu depistarea unor noi cazuri de hipertensiune arterială sau, în cazul în care este o hipertensiune arterială care nu este corect tratată, să beneficieze de un consult la fața locului.”, a precizat prof. univ. dr. Maria Dorobanțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here